spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertŞi mai optimişti după ultima victorie!

    Şi mai optimişti după ultima victorie!

    pandurii 3Ultima victorie le-a readus speranţa pandurilor că vor reuşi să rămână în Liga I şi în următorul sezon. „Sunt mândru de băieții mei! Vrem să încheiem campionatul cu capul sus. Sperăm într-un meci mare și la Timișoara”, a spus Flavius Stoican, după meciul contra ASA Târgu-Mureş.

    flavius stoicanPandurii Târgu Jiu a învins, vineri, la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 1-0, echipa ASA Târgu Mureş. Golul a fost marcat de Erico, în minutul 72, cu un şut din afara careului în urma unei acţiuni personale. În urma acestei victorii, echipa lui Flavius Stoican a acumulat 23 de puncte, fiind la egalitate cu ACS Poli Timişoara şi Concordia Chiajna, sperând astfel să rămână în Liga I. „Noi ne facem datoria, jucăm fotbal, sper că se vede, mai departe e treaba conducerii. Sperăm să ne salvăm”, a spus marcatorul golului, Erico da Silva.

    Una caldă, una rece

    pandurii 2Pandurii au primit însă şi o veste mai puţin bună. Comisia de licențiere, din cadrul FRF, condusă de Viorel Duru, a decis, potrivit news.ro, ca echipele ASA Târgu Mureș și Pandurii să fie depunctate, din cauza datoriilor. Astfel, ASA a fost penalizată cu 6 puncte, în timp ce gorjenii au fost amendați cu 3 puncte. Cele două penalități vor intra în vigoare abia în sezonul viitor. Cum a pierdut vineri, 19 mai, meciul cu Pandurii, scor 1-0, și a retrogradat matematic, ASA Târgu Mureș a scăpat de acest ”-6”, pentru că sancțiunea nu se reportează și pentru Liga 2. Însă, dacă târgujienii vor evita retrogradarea, aceştia vor pleca în sezonul viitor de la –3 puncte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: