spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSuccesul îi salvează de retrogradare!

    Succesul îi salvează de retrogradare!

    Echipa de fotbal Pandurii se află în faţa unui meci extrem de important pentru viitorul acestei echipe în Liga 1. Vineri la Târgu-Jiu de la ora 18:30, Pandurii va întâlni FC Brașov într-un meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare. Cu o victorie, oltenii se depărtează definitiv de retrogradare, în timp ce un egal sau o înfrângere complică serios existența pandurilor în prima ligă. „Trebuie să câștigăm”, spune președintele suspendat al pandurilor, Eugen Pârvulescu.

    Trei puncte salvatoare…

    Tot la victorie se gândește și antrenorul Edward Iordănescu. „Avem mare nevoie de cele trei puncte, întâlnim un adversar care este la fel ca şi noi în criză de puncte şi va veni probabil să joace ultima carte aici. Venim după un moment nu foarte fericit, dar din păcate am început să ne obişnuim cu aceste fluctuaţii pe care le avem”, a comentat antrenorul pandurilor. Ei bine, pentru acest joc gorjenii au serioase probleme de lot. „Suferim un pic în ceea ce înseamnă componenţa grupului, multe probleme, cele medicale deja mai vechi, cu Pintilii, Matulevicius, Nicoară, acum şi situaţia lui Nistor suspendat două etape. Asta este, trebuie să mergem în formula pe care o vom considera-o la ora jocului că este cea mai competitivă şi potrivită pentru acest joc, am încredere în toți jucătorii. Şi alte victorii le-am adus când existau absenţe în cadrul echipei”, a comentat Iordănescu, antrenor care la rându-i este suspendat. Totuși, gorjenii vor să strângă rândurile și în ciuda tuturor problemelor să facă un meci bun care să le asigure în mare proporție biletul pentru Liga 1 și pentru la anul. „Îmi doresc foarte tare şi sunt sigur că ne vom îndeplini obiectivul, sper ca pasul decisiv să îl facem la acest joc cu Braşovul, după care în scurta perioada de vară pe care o avem, de vacanţă, să lucrăm, să punem mult accent pe organizarea şi pregătirea următorului sezon”, spune Iordănescu. Una din principalele probleme ale pandurilor au rămas în defensivă. „Dacă eliminăm greșelile individuale, am fi la Europa clar. Eu pot să le corectez până la un anumit punct, noi putem lucra pe organizarea generală, pe individualizare, dar în joc ei sunt cei care iau decizii. Greșeli multe, la meciul cu Dinamo, ne-am făcut-o cu mâna noastră, s-a întors scorul în 10 minutul. Sper să greșim mai puțin sau deloc. Acum aici suntem, trebuie să scoatem corabia la liman”, a mai punctat Iordănescu.

    „Nu vom fi disperați”

    Antrenorul pandurilor nu vrea să-și încarce echipa din punct de vedere al importanței jocului, așa că îndeamnă la calm. „Mergem la trei puncte, nu vom fi disperați. Vom avea răbdare, echilibru, să ne asumăm riscul controlat. Un punct menține distanța între moi și ei, ne avantajează și rezultatul direct. Contracandidatele au program greu, Gazul joacă acasă cu ASA, Concordia merge la Steaua, Rapid are meci greu și decisiv la Ceahlăul. Orice punct e bine venit. Jucând acasă și și având nevoie de acest pas final avem nevoie de victorie”, a mai spus Iordănescu.

    Mulți suspendați și absenți

    Cei de la Pandurii sunt măcinați de probleme. Cu președintele suspendat de finanțatori, dar și cu antrenorul suspendat, gorjenii nu pot trimite în teren cea mai bună garnitură. Erico, Paraskevas, Pleașcă, Pintilii și Nicoară sunt accidentați, Nistor și Gliwa sunt suspendați, iar Matulevicius incert.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: