spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSuper duel: vicecampioana versus campioana

    Super duel: vicecampioana versus campioana

    E ora marelui meci. Este derby-ul României. Nu marele derby, dar este derby pentru că sâmbătă seara se vor întâlni campioana şi vicecampioana României. Mai mult, Pandurii şi Steaua sunt singurele echipe din România care joacă în Europa. În plus se întâlnesc echipele care au jucat din punctul de vedere al specialiştilor cel mai bun fotbal din Liga 1. Aşadar o invitaţie la un spectacol fotbalistic pentru microbiştii gorjeni.

    Se simte tensiunea

    Pandurii – Steaua se va juca sâmbătă seara de la ora 20.00 pe Stadionul Municipal. Este un meci tare, un meci din care gorjenii vor să iasă învingători. „Cu Steaua e un meci important, mai important pentru noi decât pentru ei. Vrem să iernăm pe podium iar eu cred că doar dacă batem Steaua, putem face asta. E un derby, joacă campioana cu vicecampioana, suntem gata să dăm piept cu Steaua, e ca o partidă internaţională pentru jucătorii noştri care nu cred că au dezamăgit în acest sezon de Europa League. Optimismul predomină la noi în vestiar înainte de acest meci”, spune preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu. Acesta va fi adversar al fiului său, însă spune că deja asta nu mai e o noutate. „Nu prima dată când soţia este împărţită. În plus nu e un duel între mine şi Paul, el joacă la Steaua, eu sunt la Pandurii, fiecare îşi vede propriul interes. Deja s-au adunat multe meciuri, aşa că nu mai am emoţii”, a comentat Eugen Pârvulescu.

    Şi antrenorul pandurilor, Cristi Pustai abia aşteaptă întâlnirea de sâmbătă seara. „La ora actuală, sunt singurele echipe care reprezintă România în cupele europene. Dincolo de cele 3 puncte, oricând un meci cu Steaua este un meci miză pentru orice jucător. Steaua este cea mai galonată echipă din Liga 1, echipa campioană, echipa care se află pe primul loc la egalitate cu Astra. În funcţie de rezultatul de sâmbătă se va stabili campioana de iarnă”, a declarat Cristi Pustai. Acesta a studiat atent echipa stelistă şi îl remarcă pe atacantul Federico Piovacari, atacant cu golul în sânge. „Piovacari este un atacant periculos, atacant de careu care vine dintr-un fotbal de unde noi am încercat să copiem multe lucruri. E un atacant greu de ţinut, e imprevizibil, nu renunţă, jucător care dă gol din alunecare. La noi e mai greu cu acest procedeu. E destul de bătăios, penetrant, pleacă foarte bine şi simte bine plecarea pe spaţiu, nu ratează mult”, spune Pustai.

    Jucătorii sunt decişi să răpună Steaua

    Şi jucătorii pandurilor au aşteptări mari de la duelul de sâmbătă seara. „Cred că o să fie un meci frumos, ambele echipe au loturi valoroase, dau multe goluri. Indiferent dacă joc eu, Lazar sau Stanca, importantă este echipa, să câştigăm. Putem să câştigăm, mereu intrăm pe teren să batem. Acesta e obiectivul nostru. Steaua e foarte puternică, are meciuri amânate şi tot e sus în clasament. Chiar dacă în Ligă nu le-a mers bine, au demonstrat în campionat că sunt puternici”, a comentat portarul Pedro Mingote. Şi extrema Alin Buleică este încrezător. „Cred că va fi un meci frumos, dar şi foarte greu. Orice meci cu Steaua e frumos dar şi greu. Sper să luăm 3 puncte pentru că am pierdut în Europa şi ar fi bune 3 puncte. Sperăm să continuăm tradiţia dar să şi învingem, nu avem multe victorii contra lor şi cred că ar fi momentul acum, avem un lot bun, unit. Când se întâlnesc două echipe bune care vor să joace în Europa, e foarte important pentru noi să obţinem un rezultat bun”, a spus şi Buleică.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: