spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertTotul în stand-by la Pandurii

    Totul în stand-by la Pandurii

    Oficialii pandurilor caută soluţii pentru rezolvarea şi deblocarea părţii financiare la echipă

    Ieri fusese programată o discuţie între şeful pandurilor, Narcis Răducan şi finanţatorii echipei de fotbal Pandurii, discuţie care ar putea avea loc astăzi. Aseară, şeful echipei târgujiene a fost prezent la finala Cupei României, meciul dintre Dinamo şi CFR Cluj, iar în cursul acestei zile va ajunge la Târgu-Jiu. „Nu avem programată nicio şedinţă AGA, va fi doar o întâlnire cu cei care sunt în spatele acestui proiect”, a fost comentariul lui Narcis Răducan. Totuşi, discuţia ar trebui să aibă loc cât mai repede pentru că zilele trec, iar situaţia nu se îndreaptă la echipă existând în continuare datorii către jucători şi chiar şi riscul de a-i pierde pe unii.

    sport-01-18

    Se caută soluţii

    La ultima discuţie pe care mai marii de la Pandurii au avut-o s-a stabilit ca până pe data de 20 mai să se găsească variante pentru rezolvarea problemelor financiare. Până la acea dată, gorjenii trebuie să rezolve problema banilor, şi astfel să nu mai existe riscul de a se pierde jucători. „Trebuie securizate contractele unor jucători. Vom mai avea discuţii cu acţionarii pentru rezolvarea problemelor, însă clar nu avem şedinţă AGA. Zilele care vor veni sunt foarte importante”, a comentat şeful pandurilor.

    Nistor, pe lista Astrei

    În această vară, gorjenii s-ar putea despărţi de mai mulţi jucători. În capul listei este Ioan Hora, însă şi alţi jucători pot părăsi gruparea olteană. Chiar şi Dan Nistor, jucător care mai are contract cu Pandurii un sezon ar putea pleca în această vară. Acest jucător în dese rânduri a avut ieşiri în care îşi exprima dorinţa de a pleca de la echipă. În urmă cu o lună, Nistor s-a întâlnit într-un loc public cu antrenorul Astrei, Marius Şumudică, acesta exprimându-şi dorinţa de a-l achiziţiona pe jucător. „Nistor este jucătorul nostru, nu ştiu de nici un interes al cuiva pentru el. Dan Nistor este om de bază în echipa noastră, este un jucător talentat pe care sunt convins că multe echipe şi l-ar dori. Este genul acela de jucător de travaliu şi care este căutat”, a declarat Narcis Răducan.

    Iordănescu, prioritatea principală

    Tot şeful pandurilor, Narcis Răducan a reconfirmat faptul că în această perioadă îşi concentrează forţele pe Edi Iordănescu. „Trebuie să-l convingem pe Edi să continue la noi. Ştiu că este un antrenor care este dorit şi de alte echipe, însă sunt convins de faptul că ataşându-se de aceste locuri, de grup, de oameni de la Târgu-Jiu, îşi va dori să continue aici. În plus, sunt sigur că nu valoarea contractului său este o problemă, ştiu că vrea şi cere stabilitate pentru a pleca la muncă într-un proiect care ar fi de viitor şi de succes”, a mai menţionat Răducan.

    Puşi pe treabă

    Oficialul pandurilor, Narcis Răducan spune că în această perioadă se concentrează doar pe rezolvarea problemelor. „Noi ne comportăm ca și cum am fi totul OK, încercăm să facem abstracție de problemele financiare, iar acum ne gândim la ce trebuie făcut în pauză de vară. Deci, suntem în discuții pentru transferuri și avem în vedere cel putin doi jucători de certă valoare, deja am obținut acordul lor verbal pentru a veni la Pandurii. E vorba de doi fotbaliști care au mai jucat în Liga I, ambii străini. Lucrurile pentru noi sunt clare, ne vor pleca în jur de 5 jucători și vom avea nevoie de un fundaș, cel puțin un mijlocaș și un atacant. Și să nu uităm de antrenor, care din punctul meu de vedere e cel mai important „jucător”. Așa că va trebui să lămurim problema și cu Edi Iordănescu, căruia îi expiră acum contractul”, a încheiat Narcis Răducan.

    „Nu există un termen limită pentru a rezolva toate problemele, dar până pe 20 mai e mai mult decât necesar să plătim măcar un salariu către jucători și niște taxe. Am înțeles că e plină campanie acum, dar echipa nu trebuie să moară. Din discuțiile anterioare am convenit asupra primului punct și cel mai fierbinte, să stingem datoriile urgente”, Narcis Răducan, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: