spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertVa fi Nadal din nou rege la Roland Garros?

    Va fi Nadal din nou rege la Roland Garros?

    7298735688_e5a56eaf87_z

    Ediția din acest an a Openului Franței se anunță una extrem de atractivă, chiar dacă Roger Federer a anunțat că nu va participa la turneul de la Paris. Campionul de la Australian Open nu a jucat niciun meci pe zgură în actuala stagiune și, la 35 de ani, era de așteptat să facă acest anunț, întrucât i-ar fi fost greu să aibă evoluții excelente pe suprafața roșie fără o pregătire adecvată. Elvețianul prefer să se concentreze pe turneele pe iarbă și hard, acolo unde a avut cele mai multe succese ale carierei, și să-i lase pe rivalii săi să se lupte pentru cel mai râvnit trofeu de pe zgură.

    Evident că jucătorul care face legea pe această suprafață, Rafael Nadal, ține capul de afiș al competiției, având în vedere parcursul excellent pe care l-a avut în ultimele luni. Campion la Monte Carlo, Barcelona și Madrid, spaniolul pornește ca mare favorit la Roland Garros, acolo unde are un palmares formidabil. Jucătorul care va împlini 31 de ani la începutul lunii iunie a câștigat de nouă ori trofeul la Paris și caută să rotunjească această cifră, așa cum a făcut-o deja în Principat și în Catalunia. Totuși, va fi pentru Nadal turneul din capitala Franței o plimbare în parc?  Răspunsul este mai degrabă negativ, în ciuda formei sale extraordinare și a istoricului pe care îl are la Roland Garros. De ce?

    În primul rând pentru că primii doi tenismeni ai lumii, Andy Murray și Novak Djokovic, vor dori să-și ia revanșa pentru o primă parte de an în care au fost în penumbră. Cei doi au câștigat împreună doar două titluri, scoțianul, în Dubai, în vreme ce sârbul s-a impus la Doha, o zester extrem de săracă pentru nivelul lor. Djokovic se află într-o perioadă de tranziție după ce s-a despărțit de stafful tehnic, iar parcursul său modest se pare că a avut o influență și asupra lui Murray, care nu a resimțit o presiune din partea celui mai apropiat rival al său în ierarhia mondială. Tocmai de aceea, turneul de la Roland Garrosarputea fi o cale de eliberare pentru cei doi mari jucători.

    În al doilea rând, trebuie luată în calcul dorința tenismenilor din noul val de a sparge gheața la turneele de Grand Slam, care au fost apanajul veteranilor circuitului în ultimiiani. Dacă este să ne raportăm la ponturile din zona tenisului, atunci avem câte va nume foarte interesante care pot să emită pretenții la trofeul de la Openul Franței. Unul dintre ei este Dominic Thiem, cel care a câștigat titlul la Rio de Janeiro în acest sezon și care a fost present în finală atât la turneul de la Barcelona, cât și la Master-ul de la Madrid, înclinându-se de fiecare dată în fața lui Nadal. Austriacul a dovedit că este un demn urmaș al legendarului său compatriot Thomas Muster, având o constanță foarte bună pe zgură. Un alt tenismen care amenință din ce în ce mai mult granzii circuitului este Alexander Zverev, cel care a câștigat deja două titluri importante în acest sezon, la Montpellier și Munchen, învingând nume mari ca Richard Gasquet, Fernando Verdasco, Marin Cilicsau Tomas Berdych, în acest sezon. Nu trebuie neglijat nici rebelul Nick Kyrgios, capabil oricând să doboare un jucător mare, sau metronomul David Goffin, un abonat la fazele superioare ale competițiilor la care participă.

    Așadar, drumul lui Nadal către al 10-lea titlu în capitala Franței se anunță unul plin de obstacole, însă Rafa nu s-a dat niciodată înapoi din fața marilor provocări. Din contră, acestea i-au oferit o motivație extraordinară pentru a le depăși.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: