spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertVictorie şi atât !

    Victorie şi atât !

    Show-ul pe care baschetbaliştii de la Energia îl anunţau pentru ultima reprezentaţie pe teren propriu din acest an n-a mai avut loc. Deşi toată lumea se aştepta la un adevărat spectacol baschetbalistic, până la urmă meciul cu Braşovul nu a adus acea doză de spectaculozitate. Câteva slam-dunk-uri plus una sau două faze au „încălzit” cât de cât asistenţa. Pur şi simplu, gorjenii au câştigat într-o manieră categorică, însă nu în urma unui joc extraordinar de bun. Meciul s-a terminat cu scorul de 96-64 (21-21, 30-11, 22-18, 23-14) şi, astfel, s-a ratat ocazia ca Energia să facă „suta” de puncte contra unui adversar care constant primeşte pe meci peste o sută de puncte. „A fost o repetiţie şi un antrenament bun în vederea jocului următor. Am încercat să facem o anumită apărare care, cred eu, ne va ajuta foarte mult la Timişoara. Jocul de la Timişoara devine foarte important pentru că, după un scor de 8-7, la finalul turului am putea spune că am avut o primă parte bună de campionat. Am promis că o să dăm 100 de puncte, la pauză era un scor bun, dar câteva aruncări pe final ne-au oprit să atingem acest prag”, a comentat antrenorul Energiei, Slobodan Nikolic.

    Calcule pentru play-off

    Energia nu stă prea bine în clasamentul Diviziei A la baschet. Astfel, gorjenii au nevoie de un retur cu rezultate bune obţinute în deplasare pentru a prinde primele opt locuri la finalul sezonului regulat. Inevitabil, gorjenii fac calcule de zor. „Ne trebuie minim 15 victorii să putem să accedem în play-off. Avem şapte acum şi vedem ce putem face la Timişoara. Avem un meci foarte greu la Otopeni pe care trebuie să-l câştigăm ca să intrăm în play-off”, a spus Marius Vlaicu. Acesta chiar pune presiune pe antrenor. „Luni o să am o primă discuţie cu antrenorul Slobodan Nikolic despre strategia pentru retur şi transferuri. Vom vedea dacă vom cădea de acord. Va trebui să mă încadrez în bugetul acordat şi trebuie să facem transferuri. S-ar putea ca viziunea mea să fie altfel decât cea a antrenorului. Şi dânsul are o responsabilitate dar şi eu. Dacă nu vom cădea de comun acord, cineva îşi asumă responsabilitatea cu un anumit risc după două-trei etape din retur”, a spus Vlaicu, lăsând să se înţeleagă faptul că Nikolic nu are postul asigurat la Energia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: