spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertVine un portar, pleacă un inter?

    Vine un portar, pleacă un inter?

    Echipa de handbal Energia face transferuri şi în perioadă competiţională. Oltenii au ajuns la un acord de principiu cu George Şelaru, portar care trebuie spus în vară avea semnat contractul cu Energia, dar care a fost „deturnat” de Ştiinţa Bacău. Gorjenii l-au iertat pe portar, acesta nu a fost reclamat pentru dublă semnătură, iar acum roata s-a învârtit. Cel care fugise de Energia a ajuns acum să vină şi să le propună celor de la Târgu-Jiu să-l primească la echipă, aşa că Şelaru a primit acceptul gorjenilor de a veni la Energia. Portarul poate chiar debuta săptămâna viitoare în faţa fostei echipe, U Bucovina Suceava. În acest moment, cei de la Energia au trei portari în lot, George Şelaru, Cristi Antonaru şi Martin Juzbasic.

    Mureşan, aproape eliminat!?

    Interul Daniel Mureşan, plecat la tratament la Oradea fără acordul conducerii ar putea fi aspru pedepsit. Pentru lipsa nemotivată de la pregătire pe termen de o săptămână se poate ajungă până la rezilierea contractului, lucru recunoscut de şeful Energiei, Laurenţiu Răuţ. „Mureşan e absent nemotivat, a plecat la tratament la Oradea şi încă nu s-a întors. Va fi pedepsit, în primul rând nu-şi va lua banii pentru perioada cât a lipsit pentru că nu e normal să nu te prezinţi la locul de muncă şi să fi plătit, dar se poate ajunge şi până la rezilierea contractului”, a comentat Răuţ.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: