spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Vreau caractere în echipă"

    „Vreau caractere în echipă”

    Antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş este mulţumit că are în vestiar jucători de calitate. Ba mai mult, tehnicianul a făcut şi public la finele stagiunii trecute că e mândru de jucătorii pe care îi antrenează. Vestiarul pandurilor este sudat, iar Grig este foarte aproape de jucători. Chiar tehnicianul a adăugat că „suntem o familie şi vreau caractere în echipă”.

    Vestiarul e cu Grig

    Jucătorii de la Pandurii sunt entuziasmaţi că lucrează cu Petre Grigoraş. Iar atunci când tehnicianul era cu un pas la Steaua, jucătorii comentau de zor că pierd un super antrenor. Acum, cele două tabere lucrează din nou împreună spre bucuria tuturor. Pandurii seamănă cu un mic colţ de Paradis, Iadul fiind doar pregătirea care nu este deloc una uşoară. Mai mult, atunci când vine vorba de transferul unui jucător la echipă Grig îl analizează pe toate părţile. Se interesează dacă e un bun coleg sau e un jucător ce creează probleme, caracterul fiecărui jucător fiind un punct important în alegerea achiziţiilor. „Nu contează neapărat talentul şi valoarea, dacă vii şi joci când vrei deja strici un colectiv care este unit. Chiar dacă apar supărări şi divergenţe ca în orice echipă, per total s-a format aici o echipă care îşi cunoaşte interesul”, spune Grig.
    Un exemplu este dat de tehnician în cazul lui Chiţu. Acest atacant a venit în iarnă la Târgu-Jiu, a semnat cu gruparea olteană, însă după două zile a fost dat dispărut. Faptul că a plecat fără să anunţe l-a deranjat pe Grig care nu mai are încredere în acest jucător. „Eu am nevoie de jucători de caracter, şi el a făcut ce a făcut în iarnă. Din păcate, la Târgu-Jiu au fost suficienţi jucători destui de bunişori, dar dacă nu au avut caracter nu v-au ajutat aşa cum s-a vrut. Chiţu m-a dezamăgit total în iarnă, nu m-am mai gândit la el. Dar poate mă voi gândi, nu ştiu momentan” a fost exemplul dat de Grigoraş.

    Caută oameni de atac

    Antrenorul pandurilor recunoaşte că se gândeşte la întărirea compartimentului de atac. „Aştept după primul cantonament al CFR-ului să se clarifice situaţia lui Batin. Eu sper să vină el. Dacă nu, în Austria o să testez doi jucători, nu le ştiu numele exact. Un portughez şi francez, un atacant şi un mijlocaş ofensiv. Au CV-uri destul de bune. dar să vedem dacă îi vom opri. Fără o vizită medicală şi să-i văd la 1-2 meciuri nici nu vreau să aud de nimeni. Nu iau de pe dvd sau ce scrie pe cv-urile lor”, a mai spus Grig.

    În privinţa jucătorilor aflaţi în probe, tehnicianul gorjenilor e ferm. „Nu se pune problema să iau acum o decizie în privinţa unui jucător nou, indiferent cum îl cheamă. Nu am lucrat prea mult cu mingea, nu am avut jocuri pentru a mă putea edifica. Fiecare are calităţile lui, vedem după al doilea cantonament. Nu suntem chiar atât de mulţi ca să ne călcăm pe picioare şi chiar dacă va mai veni 1-2 nu avem un lot prea numeros”, a conchis Grigoraş.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: