spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Vreau eficiență, latura estetică este egală cu zero"

    „Vreau eficiență, latura estetică este egală cu zero”

    Gorjenii suferă, plâng după puncte. Culmea, echipa joacă bine, însă punctele sunt la alții, iar acest aspect a fost sesizat și de antrenorul Edi Iordănescu. „Ne lipsește eficiența, ne-au venit statisticile și în meciul cu Craiova am avut cifre bune, însă punctele nu au rămas la noi”, spune antrenorul Edi Iordănescu. Acesta a ajuns la o concluzie clară: „Trebuie să scoatem rapid puncte pentru a ieși din acea zonă a clasamentului. Dacă ne uităm pe clasament cu un punct puteam urca 2 locuri, dar asta e o amăgire, nu contează”, spune antrenorul pandurilor.

    Retur pe viață și pe moarte

    Antrenorul pandurilor știe una și bună: trebuie să adune puncte indiferent ce adversar va avea în față. Nu va fi ușor, ba din contră va fi mai greu de câștigat decât în retur pentru că în partea a doua orice punct contează. „În retur toate echipele trag pe viață și pe moarte. Știu că echipa aceasta a jucat într-o cupă europeană, așteptările sunt mari, dar trebuie să fim realiști să vedem ce s-a întâmplat și cum putem eficientiza munca”, spune Iordănescu. Tot antrenorul pandurilor spune că din etapa viitoare trebuie îmbogățită zestrea de puncte. „Noi fiecare meci îl abordăm la victorie, așa vom face și la CFR. Mi-aș fi dorit să luăm puncte cu Craiova, poate era mai bine să câștigăm cu Craiova și nu cu Dinamo, dar nu putem întoarce timpul. Ne uităm în față și ne propunem cât mai multe puncte. Îmi doresc 6 puncte din următoarele două jocuri, vreau maxim, nu pot să-mi doresc mai puțin”, a mai punctat Iordănescu referindu-se la deplasările de la CFR Cluj și Ceahlăul. Gorjenii au avut o evoluție bună contra Craiovei, așa că târgujienii vor să joace slab, dar să câștige. „Am avut posesia, însă am pierdut. Trebuie să fim eficienți, nimeni nu ne așteaptă, rezultatele primează, jocul e în plan secund. Eu am spus că aș prefera un joc mai puțin spectaculos dar să fim pragmatici și eficienți. Nu s-a întâmplat asta. Nu mă încântă cu nimic că avem momente bune de joc, acum trebuie să strângem puncte. Dacă în partea a doua ne va permite să avem liniștea necesară vom pune accent și pe latura estetică. Acum pentru mine latura estetică este egală cu zero”, a mai declarat Edi Iordănescu.

    Apărare cu probleme

    Târgujienii au probleme cu apărarea, lucru recunoscut și de Edi Iordănescu. „Niciun meci fără gol primit. Mă îngrijorează că luăm goluri pe erori personale, degeaba ne organizăm și stăm bine în teren, să acoperim spațiile, dacă greșim. Craiova ne-a făcut să plătim. Nu am avut inteligența la gol să rupem jocul imediat după ce am pierdut mingea, nu am rupt jocul și a venit golul. Presiunea rezultatului te face să împingi liniile, și de aceea organizarea jocului se vede altfel”, a comentat Edi Iordănescu. Tehnicianul pandurilor se gândește să obțină rezultate pozitive pentru a ieși cu echipa din subsol. „Nu am făcut un grafic de puncte până la finalul returului, pentru că am avut o experienţă negativă, ştiu cam ce necesitate avem ca să putem să nu avem niciun fel de presiune, însă nu ne-am dus pe etape să programăm punctele, pentru că ar fi un hazard, o chestie relativă. Nouă ne trebuie cel puţin 22 de puncte ca să fim liniştiţi. Eu m-am uitat pe istoricul ultimilor ani şi ca să putem să terminăm pe locul 12, minimul care te salvează, ştiu ce necesitate este. Au fost echipe care au căzut cu 38 de puncte, cu 39 de puncte, este clar că ne trebuie puncte. Trebuie să scoatem puncte, mi-aş fi dorit să începem cu prima etapă”, a comentat ieri, antrenorul pandurilor.

    „Suntem obligați. Trebuie să strângem puncte, am încredere în grup, am încredere că putem depăși momentul. Eu sunt stăpân pe munca mea, am încredere în echipă. Este un moment care nu ne place, dar trebuie să-l depășim. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, am câștigat cu Dinamo, dar nu avem garanția că vom ajunge în finală. Eu cred că tărie că prin muncă, seriozitate, disciplină și valoare vom ieși din această zonă. Cu tărie spun că nu vom retrograda. Aș fi vrut să începem bine returul și să terminăm cât mai sus”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: