spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Vrem să ne menţinem pe locul doi"

    „Vrem să ne menţinem pe locul doi”

    S-au obişnuit cu poziţiile fruntaşe, iar acum nu vor să mai coboare de acolo. Cei de la Pandurii au prins drag de podium, iar acum se gândesc din ce în ce mai mult la o clasare în primele două locuri ale Ligii 1. la finalul acestei săptămâni, gorjenii vor juca finala pentru locul doi cu Astra Giurgiu, un meci pe care dacă nu-l vor pierde se vor menţine pe poziţia a doua în Liga 1. Avem două variante din trei pentru a termina turul pe poziţia a doua.

    Claudiu Voiculeţ este unul din cei mai importanţi oameni ai pandurilor. Mijlocaşul a reuşit să înscrie în ultima victorie a oltenilor, gol care a cântărit mult în economia partidei. „Golul meu a picat destul de bine în economia partidei, în minutul 40, înainte de pauză. Dacă nu a intrat de la 5 metri, e bine că a intrat de la 35. A fost bine”, spune Voiculeţ. Acesta îşi doreşte acum să continue seria rezultatelor pozitive. „Sperăm să păstrăm locul doi şi după meciul de la Giurgiu. Meciul cu Astra este cel mai important din acest tur şi sperăm să nu plecăm bătuţi de acolo. Avem încredere că vom face un meci bun şi nu vom pierde. Ce se va întâmpla, nu putem ştii de acum”, a mai declarat Voiculeţ. Acesta recunoaşte că echipa sa a avut un complex în faţa astralilor. „Ultima dată cred că i-am bătut acum doi ani, la noi acasă, când era Selimesi antrenor. Nu prea i-am mai bătut, dar vrem să schimbăm anul acesta statisticile. Nu ar fi rău nici un rezultat de egalitate la Giurgiu, având în vedere punctele pe care le avem şi distanţa faţă de ei. Pentru noi va urma un nou meci în deplasare, ei vor juca tot acasă. Un punct nu e rău”, a mai spus Voiculeţ.

    „Cupele europene, tot un vis”

    În ceea ce priveşte şansele la cupele europene, Claudiu Voiculeţ nu se îmbată cu apă rece chiar dacă acum suntem pe loc de cupă europeană iar de la începutul sezonului nu am coborât niciodată sub aceste poziţii. „Noi nu avem obiectiv locul 2 sau locul 3. Noi avem obiectiv să câştigăm cât mai multe puncte. Vom vedea unde vom fi. Noi sperăm să fim pe 2. Cupele europene, şi dacă vom termina turul pe locul 2, tot un vis rămân. E greu până la finalul campionatului. După ce va trece perioada de transferări, vom mai vedea. Cu întăriri, poate avem şanse”, a mai declarat Voiculeţ. Cât despre lipsa unui atacant pur sânge, Voiculeţ nu se plânge. „Nu simţim lipsa unui atacant golgheter. Cine a ratat? Au ratat şi mijlocaşii şi atacanţii… Până acum dădeam 4-5 goluri, la fiecare fază dădeam gol, acum, din păcate, de câteva meciuri nu ne mai intră mingea în poartă. Sunt perioade şi perioade. Nu ştiu dacă e vorba de o scădere de formă. Meciul de la Constanţa a cântărit foarte mult. N-am reuşit să câştigăm un meci pe care l-am controlat de la început la sfârşit. Nu am reuşit să marcăm. Dacă dădeam un gol, având în faţă o echipă tânără, eu zic că am fi câştigat la diferenţă mare”, a mai adăugat Voiculeţ.

    „Cu 33 de puncte, normal că e un an reuşit. Nu cred că se aştepta nimeni la un asemenea parcurs al nostru în turul campionatului. Acum mergem să nu pierdem şi la Astra şi să terminăm turul pe locul doi. Va fi greu, Astra are jucători destul de buni. Au pierdut acasă doar cu Steaua”, Claudiu Voiculeţ, mijlocaş Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: