Acasa / Actualitate / Ambulanţierii şi cadrele medicale din spitale riscă să rămână fără salarii

Ambulanţierii şi cadrele medicale din spitale riscă să rămână fără salarii

Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, dar şi cei ai spitalului din Târgu-Jiu riscă să nu-şi mai primească salariile în perioada următoare, dacă la rectificarea bugetară nu vor primi fondurile necesare. Acest lucru a fost declarat de managerii unităţilor, care speră să primească şi banii pentru creşterile salariale.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj ar putea rămâne în impas financiar. Acest lucru se va întâmpla dacă la rectificarea mult aşteptată nu vor fi alocate fonduri şi pentru creşterile salariale aprobate de guvernanţi. În situaţia în care fondurile respective vor lipsi din buget, atunci, conducerea serviciului amintit se vede obligată să strângă cureaua la cheltuieli. „Deocamdată nu se pune problema neachitării salariilor, însă, aşteptăm rectificarea la care ar trebui să primim şi fondurile necesare pentru creşterile salariale aprobate. În cazul în care nu vor fi alocaţi aceşti bani, vom fi puşi în situaţia de a strânge cureaua în ceea ce priveşte cheltuielile, pentru a putea acorda salariile către angajaţi”, a declarat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Şi conducerea Spitalului Judeţean Târgu-Jiu aşteaptă rectificarea bugetară, mai ales că le-au fost promise sume importante de bani cu care ar asigura plăţile salariale ale angajaţilor din sistem. „Aşteptăm rectificarea bugetară şi banii promişi, altfel o vom duce foarte greu, atât cu salariile cât şi cu asigurarea necesarului pentru spital”, a declarat şi Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Cei doi manageri susţin că în situaţia în care banii primiţi al rectificare nu vor fi suficienţi, atunci problemele unităţilor pe care le conduc nu vor înceta să apară.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*