spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAu colaborat cu Securitatea

    Au colaborat cu Securitatea

    Printre politicieni, la alegerile locale din 10 iunie sunt şi candidaţi care odată au colaborat cu fosta securitate sau au fost lucrători ai Serviciului de Securitate. Până în prezent reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au cunoştinţă doar de două cazuri.

    Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) lucrează de zor la centralizarea listelor şi înaintarea declaraţiilor date de politicieni, candidaţi la localele din 10 iunie direct la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Până în prezent, BEJ a depistat doar două cazuri de politicieni care au colaborat cu fosta securitate sau care au fost lucrători ai Serviciului de Securitate, după cum a precizat preşedintele BEJ, Mihail Pistol. „Din ceea ce am văzut avem candidaţi la alegerile din iunie care au colaborat cu securitatea sau care au fost lucrători ai Serviciului de Securitate. Sunt două cazuri din câte ştiu eu, la consilierii judeţeni. Situaţiile centralizate din teritoriu vor fi trimise de preşedinţii de circumscripţii”, a precizat Pistol. Acesta a mai declarat că până astăzi toate situaţiile vor fi înaintate CNSAS.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: