spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCălinoiu a primit diplomă de excelenţă pentru munca depusă

    Călinoiu a primit diplomă de excelenţă pentru munca depusă

    Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi-a prezentat, joi, în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, raportul de activitate în anul 2011. Într-un volum format din peste 200 de pagini, Ion Călinoiu prezintă modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor Consiliului Judeţean Gorj adoptate în anul 2011. Nu au lipsit nici felicitările şi nici aprecierile pentru munca depusă. Prefectul Liviu Andrei, i-a înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, în semn de apreciere, un înscris de onoare şi o diplomă de excelenţă.

    În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean din mandatul 2008-2012, Ion Călinoiu a prezentat principalele realizări din mai multe domenii, în special din infrastructură, sănătate şi cultură. De asemenea, Călinoiu a declarat că în decursul anului 2011, Consiliul Judeţean a realizat mai multe proiecte cu finanţare europeană, cum este cazul modernizării drumurilor DJ 665 Crasna-Baia de Fier- Polovragi, DJ 675 C şi DJ 661 Ţânţăreni- Târgu-Cărbuneşti- Săcelu- Crasna. Toate realizările au fost marcate în raportul de activitate din 2011, un volum de peste 200 de pagini în care Călinoiu prezintă modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a hotărârilor Consiliului Judeţean Gorj adoptate. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a declarat că a fost un mandat greu, însă, plin de realizări. „A fost un mandat de patru ani de zile, pe care am încercat să îl duc la bun sfârşit, numai cu priorităţile Gorjului şi ale gorjenilor. Acest lucru împreună cu echipa de consilieri, pe baza activităţilor comisiilor de specialitate, elaborând strategii. În 2008 am fost primul judeţ care am depus proiect pe finanţare, iar în 2009 am început proiectul de execuţie a lucrării, prin reabilitarea drumului judeţean de sub munte. Toate aceste lucruri, de a face cât se poate de bine, în perioada de mandat, au adus şi regrete, probleme, însă, au fost trecute cu bine. În acest an, când efectul crizei a fost resimţit, am reuşit să mergem mai departe. Fondurile europene ne-au ajutat foarte mult în această activitate. În acest mandat eu am atacat toate problemele ş toate sunt rezolvate peste 60%”, a spus Ion Călinoiu. Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj, i-a înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean, în semn de apreciere pentru munca depusă în aceşti patru ani un înscris de onoare şi o diplomă de excelenţă. „Pentru consilieri, pentru modul în care ne-am desfăşurat activitatea, pentru felul corect în care am elaborat, pentru binele gorjenilor şi pentru Gorjul nostru”, a spus Andrei, la înmânarea diplomei. Fiind o şedinţă festivă, nu au lipsit felicitările de final şi nici cupele de şampanie, care au întregit atmosfera.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: