spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateLa Motru, cea mai ieftină gigacalorie din România! Cât vor plăti lunar...

    La Motru, cea mai ieftină gigacalorie din România! Cât vor plăti lunar pentru căldură

    De săptămâna viitoare, locuințele motrenilor se vor încălzi, căci autoritățile locale promit că UATAA va porni căldura. și anul acesta, prețul gigacaloriei de la UATAA este cel mai mic din România.

    Din 20 octombrie, locuințele a peste 6.000 de motreni, școlile, instituțiile publice și spațiile agenților economici se vor încălzi centralizat, căci UATAA va porni căldura. Municipiul Motru este singura localitate din județul Gorj unde populația a rămas racordată la vechiul sistem de termoficare. Potrivit reprezentanților Primăriei Motru, în acest moment există încheiate contracte pentru cărbune cu CEO, pentru păcură, dar și pentru vânzarea energiei produsă de unitate. „Consiliul Local Motru a mentinut prețul gigacaloriei la 160 Ron pentru populație, exact ca și anul trecut, fiind cel mai mic preț din țară. Tot Consiliul Local Motru a decis ca în perioada 4-20 octombrie să aibă loc revizia pentru remedierea avariilor pe magistrală și în alte zone, după care să fie pornită centrala pentru furnizarea agentului termic și a apei calde”, a declarat Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.

    Apel către cetățeni

    Vicele a făcut și un apel către cetățenii care trebuie să conștientizeze importanța achitării facturilor către UATAA. „Toată lumea, cetățenii, Asociațiile de proprietari trebuie să înțeleagă că este necesară achitarea datoriilor restante pentru agentul termic și apă caldă. Un număr de aproximativ 7 asociații au reușit să își mențină debitul la nivelul anului 2016, iar la celelalte (10), însumate, s-a mărit debitul fața de 2016 cu aproximativ 200.000 lei. (…) Un apartament cu 2 camere va plăti pentru apă caldă +agent termic-în Motru-224 Ron/lună, iar în Cluj-380, Bucuresti -440 la care se adaugă și o subvenție de peste 20%. Ar fi mare păcat ca noi, cetățenii, având în zonă carierele, să fim cei care contribuim la închiderea acestei unități. Trebuie sa conștientizăm că orice serviciu trebuie sa fie si achitate, mai ales că există posibilitatea achitării eșalonat (lunar)”, a spus viceprimarul Cosmin Morega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: