spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateProiect de 6 mil. de euro pentru dezvoltare și combaterea sărăciei la...

    Proiect de 6 mil. de euro pentru dezvoltare și combaterea sărăciei la Motru, blocat de PSD

    Un proiect european, prin care primăria Motru dorea să-l implementeze pentru dezvoltarea comunității a fost blocat de consilierii PSD din municipiu. Respectivul proiect, pentru care primăria trebuia să participe cu o cotă de 2% din valoarea proiectului, reprezentând cofinanțare, nu poate fi pus în aplicare, pentru că nu este pe placul PSD. Consilierii social-democrați nu au argumente prin care să-și susțină votul dat în consiliu, împotriva asigurării co-finanțării, însă dau frâu liber suspiciunilor și se folosesc de orice ocazie pentru a denigra administrația liberală de la Motru.

    gigel-jianuConsilierii PSD au blocat inițiativa primarului liberal Gigel Jianu privind implementarea unui proiect european, care să se deruleze pe parcursul a 3 ani în municipiul Motru și care avea drept obiect dezvoltarea resurselor umane prin creşterea accesului la un sistem de educaţie şi formare profesională prin cursuri de calificare, stimularea ocupării prin integrarea în piața muncii și prin crearea de întreprinderi de inserție socială, cu precădere pentru tineri, reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale prin facilitarea accesului la servicii sociale şi de sănătate. Social-democrații s-au opus proiectului de hotărâre privind asigurarea cofinanțării proiectului european pentru implementarea căruia primăria Motru primise o ofertă din partea unei firme specializată în elaborarea proiectelor cu finanțare european. Proiectul urma să se desfășoare în cadrul Programului Operațional Capital Uman, Axa prioritara 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei” , un proiect care s-ar fi derulat pe o perioadă de 3 ani.

    PSD Motru spune STOP dezvoltării

    Reprezentanții PSD în Consiliul Local Motru s-au opus proiectului privind asigurarea co-finanțării, iar pe un site de știri din municipiul Motru a apărut un articol neasumat de vreun jurnalist, prin care se aduc acuzații liberalilor din Motru, în special lui președintelui PNL Motru, Severus Militaru, acuzat că nu este străin de acest proiect și că la mijloc sunt prea mulți bani. Viceprimarul PSD, Cosmin Morega, a explicat care sunt motivele pentru care PSD a votat împotriva proiectului de hotărâre. „N-am fost de acord. Am cerut niște solicitări și niște clarificări atât de la inițiatorul proiectului, cât și de la firmele implicate și nu le-am primit. Practic acolo era vorba de persoane non-rome, dar se vorbea de romi, în număr de 29 de persoane, dar și multe alte lucruri care ne-au determinat să nu-l votăm. Era vorba despre sume foarte mari, cota de finanțare era de 2%. Implica mai mulți parteneri. Experiența acestor firme lăsa de dorit. Acolo dacă o să analizați de ce sume se vorbea de către directori de proiect se vorbea de oameni plătiți cu 180 de milioane. SeverusMilitaru spune că nu știe despre ce este vorba, dar de fapt știe totul”, a încercat să argumenteze Morega,poziția consilierilor PSD. Încercarea de argumentare nu este atât de convingătoare, mai ales că s-a blocat un proiect prin care se creau locuri de muncă și se acordau facilități și subvenții întreprinzătorilor privați. Conform proiectului, salariile managerului de proiect și ale coordonatorilor nu sunt asigurate de primăria Motru, ci reprezintă cheltuieli eligibile în cadrul proiectului. Liberalii gorjeni susțin prin intermediul unui comunicat că „aleșii PSD de la Motru, ca și șefii lor de la organizația locală PSD Motru, nu cunosc această procedură pentru că, sub conducerea lor, municipiul Motru nu a accesat fonduri europene pentru crearea de locuri de muncă,iar populația resimte acum dezinteresul PSD privind viitorul orașului Motru”. Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, susține că asemenea atitudini sunt specifice oamenilor care nu vor ca în Motru să vină bani, ca Motru să se dezvolte.

    Militaru: În loc să muncească, găsesc nod în papură!

    Președintele liberalilor din Motru susține că nu are nicio legătură cu acel proiect, dar a aflat despre el și era vorba despre sute de persoane din Motru care ar fi beneficiat de el. Militaru consideră că cei din Consiliul Local Motru, în special consilierii PSD care fac opoziție primarului liberal Gigel Jianu, ar trebui să pună umărul la dezvoltarea localității, nu să găsească noduri în papură la fiecare inițiativă. ” Nu știu de ce m-au băgat în acel context. În primul rând, nu sunt implicat în acel proiect. Este ideea primarului Gigel Jianu. Am aflat de ea ca și dumneavoastră. Din câte înțeleg erau până la 500 de persoane care ar fi beneficiat de consultanță și de locuri de muncă. Proiectul în sine era foarte bun. Am spus că sunt oameni care în loc să găsească lucrurile bune și să pună umărul la dezvoltarea acestei comunități, de fiecare dată găsesc noduri în papură. „, a declarat Militaru.

    Eforturile liberalilor, zădărnicite de PSD PNL Gorj a remis, ieri, un comunicat de presă, prin care susține că „eforturile administrației liberale din Motru sunt zădărnicite de consilierii PSD care se opun implementării unor proiecte menite să determine dezvoltarea zonei și să aducă bunăstare motrenilor”. PNL Gorj a pus la dispoziția presei,draftul proiectului care ar fi urmat să fie pus în aplicare la Motru și din care reiese că pe lângă formarea profesională, se ofereau servicii de asistență pentru începerea unei activități independente, cu oferirea unei subvenții de 25.000 de euro pentru 50 de persoane care câștigă un concurs de idei de afaceri, activitate independentă pe care să o desfășoare în zona Motru. Totodată, angajatorilor li se ofereau subvenții pentru persoanele nou angajate, acestea fiind doar câteva dintre obiectivele proiectului pentru derularea căruia primăria trebuia să asigure o co-finanțare de 2%. Proiectul nu mai poate fi pus în aplicare, dat fiind faptul că termenul limită de depunere a solicitării de finanțare europeană pentru această axă se încheie pe 15 septembrie.Liberalii gorjeni susțin că primarul Gigel Jianu face eforturi pentru a pune în aplicare promisiunile făcute cetățenilor în campania electorală, prin programul „Lege și locuri de muncă”, program care se bazează în principal pe crearea de locuri de muncă și accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților gorjene.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: