Acasa / Actualitate / Un nou Seminar la Universitatea “Constantin Brâncuşi”

Un nou Seminar la Universitatea “Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu „Tangible Corporation S.R.L.” din București, organizează în zilele de 8-9 decembrie 2014, ora 16:00 desfășurarea Seminarului cu tema „Corelarea programelor universitare și ale curriculum-ului universitar cu nevoile pieței muncii și ale societății bazate pe cunoaștere”, fiind vorba de o acțiune realizată în cadrul proiectului POSDRU/156/1.2/G/139265 “Creşterea calităţii programelor universitare de licenţă şi masterat în energetică”, în cadrul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Evenimentul are loc la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Facultatea de Inginerie, Sala de lectură, Calea Eroilor nr. 30 din Municipiul Târgu-Jiu, Jud. Gorj, iar prin conținutul său își propune ca axă prioritară „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi al dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, în vederea creșterii calității pregătirii tinerilor din învățământul superior. Potrivit secretariatului Universității, pe agenda primei zile a Seminarului de la Târgu-Jiu, de luni, 8 decembrie, se află o serie de expuneri interesante care privesc: Prezentarea proiectului POSDRU/156/1.2/G/139265 cu titlul „Creşterea calităţii programelor universitare de licenţă şi masterat în energetică” (Conf.univ.dr.ing. Cristinel Popescu, Manager de proiect), „Prezentarea curriculei universitare din domeniul Inginerie-Energetică” (Prof.univ.dr.ing. Luminiţa Georgeta Popescu – Rectorul Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu) și expunerea: „Cerințele pieței muncii, referitoare la competențele absolvenților programelor universitare de licență și masterat în domeniul energetic” ( ing.Corneliu Dițescu, Director Sucursala Electrocentrale Turceni, Florin Popescu, Director Tehnic Producție). În cea de-a doua zi a Seminarului, marți, 9 decembrie, vor continua și alte expuneri cum ar fi: „Prezentarea rezultatelor chestionarelor aplicate reprezentanților din mediul privat”(Prof.univ.dr.ing. Mihai Cruceru, Expert mediu privat), „Competenţele absolvenţilor privind exploatarea staţiilor şi a posturilor de transformare din sistemul energetic”(Ing. Ionel Ivan), pentru ca la concluziile Seminarului să poată fie surprinse o serie de aspecte care privesc noi posibilități și oportunități de adaptare a programelor universitare de licență și masterat din domeniul energetic, la cerințele pieței muncii din județul Gorj și chiar din țară.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*