Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă că nu renunţă la ideea de a-l acţiona în instanţă pe ministrul Energiei, Victor Grigorescu, pentru calomnie și insultă. Asta după ce oficialul de la Minister a postat pe o rețea de socializare că liberalul nu are statură morală și că ar trebui să se preocupe să găsească răspunsuri oficiale la modul în care firmele la care este acționar au reuşit să aibă contracte de milioane cu CEO. Preşedintele PNL susţine că în acest moment avocaţii acestuia se ocupă de caz şi urmează a avea loc o procedură de mediere între cei doi. „Din câte am înţeles există, conform legii, procedura prealabilă unui proces care este chemarea la mediere, asta m-au informat avocaţii şi asta vor face, îl vor chema pe domnul ministru la mediere. Deci, se îndeplineşte procedura prealabilă de chemare la mediere, după care, dacă lucrurile continuă, mergem în instanţă. Lucrurile se pot rezolva şi la mediere, dacă domnul ministru recunoaşte că a greşit, nu îl mai dau în judecată, este absolut normal, asta şi vreau”, a declarat preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu.