spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia şi iniţierea procedurilor de privatizare

    CE Oltenia şi iniţierea procedurilor de privatizare

    În acest an, actualul executiv va iniţia doar procedurile de privatizare a Complexului Energetic Oltenia. Această prevedere este reglementată în Capitolul Energie din programul guvernamental al actualului Executiv. Liderul democrat Ion Ruşeţ a declarat că „dacă anumite aspecte nu converg, pe parcursul iniţierii procedurilor nu va exista privatizare”.

    Invitat la emisiunea „Punctul pe I”, preşedintele democrat Ion Ruşeţ a clarificat şi a explicat poziţia actualului Guvern faţă de procesul de privatizare a noii companii, CE Oltenia. În exclusivitate, Ion Ruşeţ a declarat că actualul program guvernamental are prevăzut la capitolul „Energie” faptul că „în acest an se vor iniţia doar procedurile de privatizare a CE Oltenia şi CE Hunedoara”. Democratul şef a explicat faptul că în programul guvernamental al actualului Executiv nu se vorbeşte la Capitolul „Energie” de vreo privatizare totală sau parţială, aceste aspecte urmând a fi luate în calcul ulterior, având în vedere că Fondul Proprietatea va deveni şi el un al doilea acţionar al CE Oltenia.

    Ruşeţ: „Dacă aspectele nu converg, nu va fi privatizare”

    În plus, preşedintele şi senatorul PDL Gorj a reamintit faptul că actuala opoziţie este de acord cu înfiinţarea CE Oltenia şi cu privatizarea pachetului minoritar, fapt ce face ca acum, ambele paliere politice, puterea şi opoziţia, să fie de acord. Ruşeţ a accentuat, însă, faptul că dacă pe parcursul iniţierii procedurilor anumite aspecte nu converg, nu vom avea privatizare. „Aceste aspecte variază, de la cele financiare, la aspecte sociale, de strategie naţională. Nu poţi înfiinţa CE Oltenia fără avizul Consiliului Superior de Apărare al Ţării. Consiliul este condus de şeful statului şi nu faci aşa privatizare”, a mai spus Ion Ruşeţ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: