spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro este cotat pentru decembrie la 4,41 lei

    Euro este cotat pentru decembrie la 4,41 lei

    Investirea guvernului Ungureanu, anticipată de piaţă, nu a avut ca efect o apreciere a leului faţă de euro. Cursul euro a urcat de la 4,3540 la 4,3554 lei, pe o piaţă cu o lichiditate redusă, de care speculatorii se ţin la distanţă. Tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,35 – 4,3550 lei, existând semne că ar putea fi testat pragul de 4,36. Dolarul american a fost stabil, cursul fiind stabilit la 3,2813 faţă de 3,2812 lei, acum două zile. Francul elveţian se menţine aproape de 3,6, cursul urcând de la 3,5955 la 3,5983 lei. În piaţa la termen de la Sibiu se observă o scădere a încrederii în leu, preţurile futures ale euro urcând pe septembrie la 4,37 – 4,3750 iar pe decembrie la 4,41 lei. Monedele din regiune se depreciau faţă de euro, speculatorii marcându-şi profiturile, după ce acestea crescuseră, cu procente bune, în ultimele săptămâni. Cea poloneză fluctua între 4,174 şi 4,212 zloţi iar cea maghiară între 290,6 şi 292,5 forinţi. Euro a atins ieri un maxim al ultimelor două luni, 1,3312, pentru a scădea apoi până la 1,3216 dolari. Aprecierea s-a datorat declaraţiilor şefului Rezerve Federale americane, Ben Bernanke, care afirmase marţi că nu crede că zona euro este în recesiune, dar şi speranţelor că Grecia va încheia un acord pentru al doilea program de susţinere financiară, în valoare de 130 de miliarde de euro. Numai că ieri cele trei partide din coaliţia aflată la putere la Atena nu s-au înţeles asupra solicitărilor venite din partea FMI, UE şi BCE privind un program de austeritate, care cuprinde reducerea cu 25% a salariilor şi pensiilor. În acelaşi timp, cele mai puternice sindicate din Grecia au lansat un apel la grevă generală. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3236 – 1,3305 iar pe iunie la 1,3242 – 1,3286 dolari, în timp ce uncia de aur cobora pentru scadenţa lunară la 1.730,9 – 1.737 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: