spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicLucrările de decolmatare a Jiului, sistate

    Lucrările de decolmatare a Jiului, sistate

    Ministerului Mediului şi celelalte instituţii implicate nu dispun de fondurile necesare decolmatării şi reabilitării instalaţiilor vechi de mai bine de 45 de ani de la priza de apă de pe Jiu, din zona CE Rovinari. Deşi licitaţia a desemnat şi firma ce va asigura lucrările, până acum nu s-au dat decât 500.000 de lei, din cei peste 20,5 milioane lei cât este investiţia.

    Cu licitaţia organizată de Serviciul Craiova şi cu o firmă deja desemnată câştigătoare, lucrările de investiţii pe Jiu din zona CE Rovinari, începute cu ceva timp în urmă, au fost sistate. Investiţiile pe Jiu sunt complexe, reabilitarea prizei ce asigură apa termocentralei, dar şi decolmatarea Jiului fiind lucrări complicate ce implică sume mari de bani, valoarea fiind de peste 20,5 milioane lei vechi. Reprezentantul Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, Teodor Popescu, a declarat că în primă instanţă s-au alocat decât 500.000 de lei, ceea ce înseamnă doar decolmatarea a 500 de metri din suprafaţa avută în atenţie de pe Jiu, foarte puţin în raport cu suma necesară. Lucrările de reabilitare a prizei de apă sunt necesare în condiţiile în care vechea instalaţie a început să creeze probleme după 45 de ani de activitate. Cei care vor trebui să asigure fondurile necesare nu sunt alţii decât reprezentanţii Ministerului Mediului şi cei de la Administraţia Bazinală Apă Jiu Craiova. În ceea ce priveşte Barajul de la Vădeni, aici situaţia este complicată atât din punct de vedere al asigurării fondurilor, cât şi al lucrării în sine. În ciuda adreselor înaintate de Serviciul de Gospodărire a Apelor, cei care trebuie să decolmateze Jiului sunt reprezentanţii Hidroelectrica.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: