Un copil de 4 ani lăsat nesupravegheat de părinţi, a fost accidentat de o maşină în timp ce încerca să traverseze strada. Cel care a sesizat poliţia a fost chiar tânărul care se afla la volanul maşinii. Din primele cercetări a rezultat că tânărul de 21 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Muncii, a acroşat cu partea dreaptă spate a autoturismului un minor în vârstă de 4 ani care s-a angajat să traverseze strada fără să se asigure, nefiind supravegheat în acel moment de tatăl său. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. De asemenea, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii îl cercetează pe tânărul de 21 de ani pe numele căruia au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.