spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMormântul cu elice, ţinta hoţilor ghinionişti

    Mormântul cu elice, ţinta hoţilor ghinionişti

    Au pus elicea pe mormântul unui aviator în anul 1941 pentru a sta mărturie de-a lungul timpului că acolo se odihneşte un erou. Monumentul nu a fost lipsit de incidente. Elicea grea de 300 de kilograme a fost furată de hoţi, şi cu puţin noroc a fost găsită înainte de a fi distrusă. Este povestea incredibilă a unei familii din Târgu-Jiu, care a luat măsuri pentru ca elicea să nu mai dispară.

    Pe mormântul aviatorului Victor Tomulescu, decedat într-un acident aviatic în anul 1941, la vârsta de 23 de ani, stă la loc de cinste elicea avionului cu care acesta s-a prăbuşit pe un colţ al unui spital din Buzău. Mormântul aviatorului nu a fost, ferit, însă de incidente. Elicea, grea de 300 de kilograme, a devenit în urmă cu zece ani ţinta hoţilor de aluminiu, care au prădat mormântul eroului. Doar norocul a făcut ca familia celui decedat să reuşească să găsească elicea, înainte ca aceasta să fie distrusă. „Când a murit Victor, părinţii săi au decis să pună elicea avionului cu care s-a prăbuşit pe mormântul său, pentru a marca într-un fel că aici se odihneşte un erou. El, de fapt, a făcut şcoala de aviatori, după ce în urmă cu un an şi jumătate şi-a pierdut fratele, care pilota acelaşi avion, dar care a murit nevinovat în străinătate. Acum, după 60 de ani, elicea de pe mormânt a fost furată de hoţi şi, norocul nostru a fost cu cineva de la Vamă, care ne-a anunţat că a văzut câteva persoane cu elicea prin cartierul de lângă cimitir. Am acţionat rapid şi am reuşit s-o găsim aruncată într-o mlaştină. Ca să poată lua elicea au spart şi mormântul de aici”, a povestit o rudă apropiată a aviatorului, Ion Tomulescu.

    Elice păzită de hoţi

    Povestea elicei vine cu peste 70 de ani în urmă, când Victor Tomulescu era un tânăr, care nu-şi dorea să piloteze avioane. Moartea fratelui său l-a abiţionat să urmeze şcoala şi a ajuns să piloteze acelaşi avion ca al fratelui său. Moartea însă a venit la un interval de un an şi jumătate, când o defecţiune la motor a făcut ca avionul să se prăbuşească, iar pilotul să ardă de viu. Familia şi-a înmormântat ambii fii în Cimitirul Municipal din Târgu-Jiu, şi urmaşii lor au grijă şi astăzi de morminte. Întâmplarea în care mormântul aviatorului a fost practic devastat a avut loc cu zece ani în urmă când cimitirul nu avea pază. Acum însă, situaţia s-a schimbat, iar mormintele sunt în siguranţă. „Ştim că elicea a fost furată în urmă cu zece ani, când cimitirul nu era asigurat cu pază, însă, de o bună perioadă de timp, cimitirul este straşnic păzit de firme de pază. Mormintele nu au mai fost vandalizate şi elicea este în siguranţă”, a spus Ana Tihoi, administratorul Cimitirului Municipal Târgu-Jiu. Una din străzile din Târgu-Jiu a purtat cu zeci de ani în urmă numele aviatorului.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: