spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPolițiștii din Gorj, cu ochii pe hoții de lemne și cărbuni

    Polițiștii din Gorj, cu ochii pe hoții de lemne și cărbuni

    În ultimele săptămâni, polițiștii din Gorj au început o adevărată vânătoare de hoți de lemne și cărbune. Sezonul rece îi îndeamnă pe mulți gorjeni să facă rost de bani din vânzarea combustibilului furat din păduri sau cariere miniere. Zeci de persoane s-au ales cu dosare penale pentru furt. Este și cazul unor bărbați din Drăgotești care au tăiat ilegal și sustras material lemnos fără marcă silvică, din pădurea unui vecin. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, în prezenţa unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Motru, aceştia au identificat un număr de șapte cioate, de diferite esenţe şi diametre, care nu aveau aplicată marcă silvică. Totodată, la fața locului a fost identificată şi cantitatea de circa doi metri cubi, material lemnos tăiat”, a declarat Cătălin Bușe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de material lemnos. Și un tânăr de 26 ani, din comuna Bolboşi, a tăiat ilegal și sustras material lemnos fără marcă silvică, din pădurea situată pe raza satului Bolboasa. Polițiștii l-au identificat în timp ce se afla într-o căruţă, încărcată cu trei arbori de diferite diametre şi care nu aveau aplicată marcă silvică. Materialul lemnos identificat în pădure a fost lăsat în custodia pădurarului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: