spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAtleţii gorjeni, medaliaţi la Balcaniadă

    Atleţii gorjeni, medaliaţi la Balcaniadă

    11 ţări s-au duelat la Campionatul Balcanic de Alergare Montănă desfăşurat în Bulgaria. Sportivii cei mai reprezentativi ai celor 11 ţări au avut de alergat kilometrii buni pentru a obţine medalii la gât şi un loc pe podium. De la această întrecere nu au lipsit nici atleţii gorjeni care s-au descurcat aşa cum au putut, însă au venit acasă cu medalii.

    Bilanţ bunicel

    Cei mai reprezentativi atleţi de la CS Pandurii au avut evoluţii modeste în la Balcaniada de Alergare Montană desfăşurată în Bulgaria la Nova Zagora. Dar, şi în aceste condiţii, atleţii gorjeni s-au întors de la Balcaniadă cu medalii la gât. Nu au fost ei buni la individual, însă pe echipe au adus puncte şi astfel au contribuit la rezultatele pe echipe. La juniori fete, Laura Popescu a terminat pe locul 10 cu timpul de 23:16, la trei minute în spatele campioanei, însă cu punctele acumulate a dus echipa naţională a României pe locul trei. Deci, bronz pentru Laura Popesu.

    La seniori fete, campioana de anul trecut la echipe, Elena Moagă nu a mai reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu echipa, „retrogradând” o poziţie. Astfel, Moagă a terminat pe locul 7 la individual cu timpul de 46:42, la patru minute în spatele ocupantei primei poziţii. Dacă la individual a fost departe de podium, la echipe a prins locul doi, şi implicit medalia de argint. Un alt atlet de la CS Pandurii, Eugen Şorop a terminat cursa de 12,5 km pe locul 9 cu timpul de 59:39. fiind al patrulea component al echipei ajuns la finish, Şorop nu a intrat în ecuaţie pentru medalie, regulamentul fiind strict: la echipe doar primii trei clasaţi punctează. Şi Claudiu Surlea a participat în această cursă, atletul gorjean terminând pe locul 12 cu timpul de 63.21, şi el la fel ratând medalia.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: