spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMihai Tudose, nominalizarea PSD-ALDE la funcţia de premier

    Mihai Tudose, nominalizarea PSD-ALDE la funcţia de premier

    Ministrul interimar al Economiei, Mihai Tudose, este propunerea PSD_ALDE la funcţia de premier, a anunţat cu puţin timp în urmă Lia Olguţa Vasilescu.

    Mihai Tudose a acceptat nominalizarea PSD pentru funcția de premier, după ce, rând pe rând, cei de pe lista de propuneri au refuzat să își asume acest portofoliu.

    Mihai Tudose a absolvit în 1995 Facultatea de ştiinţe juridice şi administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.

    Tudose a absolvit un curs post-universitar în domeniul securităţii naţionale la Colegiul Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2006. În acelaşi an a participat la un curs de specializare post-universitar la Colegiul Naţional de Apărare – Bucureşti.

    În 2010, Tudose a obţinut diploma de Doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii. Lucrarea s-a intitulat „Protecţia infrastructurile critice”. Un an mai târziu era lector universitar în cadrul aceleaşi instituţii, iar în 2013 ocupa postul de conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Vitează”, SRI.

    Mihai Tudose a cerut, în 2016, retragerea titlului de doctor, în urma acuzaţiilor de plagiat.

    Ministrul propus a absolvit două programe de master. Masterul „Turismul în contextul dezvoltării regionale durabile” a fost realizat la distanţă la Facultatea de management, inginerie economică în agricultura si dezvoltare rurală, Universitatea de ştiinţe agronomice si medicină veterinară Bucureşti, iar programul de master de „Politici Economice Europene” a fost absolvit la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – Bucureşti.

    Mihai Tudose şi-a completat studiile cu un curs de specializare în „Analiza şi rezolvarea conflictelor armate”, la Georgetown University, din Statele Unite, în colaborare cu Colegiul Naţional de Apărare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: