spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertŞase persoane au fost rănite într-un accident rutier

    Şase persoane au fost rănite într-un accident rutier

    Șase persoane au fost rănite, joi dimineața, în urma unui accident rutier produs în comuna Coteana între două autoturisme, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, care a precizat că unul dintre răniți a intrat în stop cardio-respirator, altul este grav rănit și patru sunt răniți ușor. Cele două maşini s-au lovit frontal, una dintre ele răsturnânde-se pe câmpul din apropierea şoselei.

    În accidentul rutier de la Coteana au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase bărbați și la intervenție s-au deplasat echipaje SMURD, echipaje de descarcerare și mai multe ambulanțe.

    Una dintre victime, șoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident, a fost găsită încarcerată și a fost scoasă din mașină de către echipajele ISU Olt și apoi preluată spre a fi transportată la spital de către o ambulanță cu medic.

    “În drum spre spital bărbatul care a fost descarcerat a intrat în stop cardio-respirator și au fost începute manevrele de resuscitare. Această victimă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina unde se continuă manevrele de resuscitare. În mașina în care se afla bărbatul care a necesitat descarcerare se mai aflau alți trei bărbați, unul fiind rănit în zona capului și alți doi fiind răniți ușor. În cealaltă mașină implicată în accident se aflau doi bărbați, care au fost transportați la spital cu răni ușoare”, a spus Alin Băsăşteanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: