spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertVIDEO: Gorjean arestat pentru CRIMĂ! Și-a ucis colegul, într-un hotel din Pitești

    VIDEO: Gorjean arestat pentru CRIMĂ! Și-a ucis colegul, într-un hotel din Pitești

    Un bărbat din județul Gorj a fost arestat la Pitești, fiind acuzat de crimă. Acesta și-a bătut colegul de muncă, ulterior bărbatul decedând. Cel acuzat de crimă are 20 de ani și este din Târgu-Jiu, iar victima (Marian Dat) avea 43 de ani și era din Jupânești. Daniel Pădure va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

    Doi colegi de muncă din județul Gorj, care lucrau la o companie producătoare de cabluri în Bascov, județul Argeș, s-au cazat la un hotel din Pitești. Cei doi au consumat mult alcool, în timpul meciului FCSB – Dinamo București, și au început să se certe, potrivit sursata.ro

    Cei doi s-au luat la ceartă pe hol și au continuat cu bătaia în camera victimei. Martorii au auzit scandalul celor doi, dar au crezut că totul are legătură  cu atmosfera de la meci. Discuțiile au pornit de la banii pe care i-ar fi dat fiecare pentru cumpărarea alimentelor și alcoolului, iar de la discuții aprinse s-a ajuns la bătaie. Însă unul dintre bărbați și-a ucis colegul, iar ulterior le-a spus polițiștilor că nu și-a dorit să se ajungă la o asemenea nenorocire. El le-a mărturisit anchetatorilor că l-a lovit cu picioarele pe colegul său de muncă, iar la un moment dat i-a dat un pumn în urma căruia bărbatul a căzut, lovindu-se cu ceafa de marginea patului, care era din lemn, iar lovitura i-a fost fatală. Agresorul a fost reținut și riscă mulți ani de închisoare.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: