– Măi surată,
Măi vecină,
Zise bondarul către albină,
Hai să facem schimb de miere,
Ca să ne dăm o părere,
Care are dintre noi,
Produsul cel mai de soi.
– Nu am curiozitate,
Vizavi de calitate!
Dar o treabă este clară:
Mierea ta este amară!
Tu bâzâi din floare-n floare,
Eu sunt fată muncitoare!
Tu culegi întreg amarul,
Eu culeg întreg nectarul!
– Atunci, hai să ne unim,
Și-mpreună să muncim,
Iar la toamnă facem parte,
Tu jumătate, eu jumătate!
– Prin urmare și-așa dar,
Nu mă-ncurc cu un bondar!
Treaba o faci cu sudoare,
Nu bâz, bâz, din floare-n floare!
Morala reiese clar:
Fi albină, nu bondar!