spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticCandidații USL, în mijlocul cetățenilor

    Candidații USL, în mijlocul cetățenilor

    Candidatul USL la Primăria orașului Tismana, Nicolae Budică, împreună cu candidații la funcția de consilieri locali au participat sâmbătă la o întâlnire cu electoratul din Satul Pocruia, aparținând acestei localități. La eveniment au participat totodată și candidații la funcția de consilieri județeni din partea PNL, respectiv Mădălina Ciolocoi, președinte OFL Gorj, și Cosmin Ceaușescu, vicepreședinte PNL Gorj. De asemenea cu ocazia sărbătorii tradițional-pastorale „Urcatul oilor la munte”, candidatul USL la Primăria orașului Novaci, Dumitru Leuștean, a fost prezent duminică în mijlocul cetățenilor, pentru a participa la acest eveniment. Au mai fost prezenți candidații la funcția de consilier local, consilieri județeni, precum și candidatul la funcția de presedinte al Consiliului Județean din partea USL, Ion Călinoiu (PSD). La eveniment au participat din partea BPJ al PNL Gorj, Dian Popescu, președinte Filiala Gorj, precum și alți membri ai structurii județene de conducere. Evenimentele nu vor lipsi nici în această săptămână, când candidatul USL la funcția de primar al comunei Aninoasa, primar în functie, Ilie Petroi, va inaugura câteva obiective de investiții realizate în cursul mandatului său. Concomitent, va fi organizată o manifestare cultural-artistică, cu ocazia zilei de Sfântul Constantin și Elena.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: