Acasa / Headlines / Cine este cel mai slab politician pe care gorjenii l-au ales! A vorbit doar de șase ori în Parlament

Cine este cel mai slab politician pe care gorjenii l-au ales! A vorbit doar de șase ori în Parlament

Județul Gorj este reprezentat în Parlamentul României de șapte reprezentanți, cinci deputați și doi senatori. Trimișii Gorjului în Camera Deputaților sunt: Victor Ponta (neafiliat), Alin Văcaru (neafiliat, ambii declarându-și adeziunea la Pro România), Dan Vâlceanu (PNL), Mihai Weber (PSD), Elvira Șarapatin (PSD). La Senat, județul este reprezentat de Florin Cârciumaru și Scarlat Iriza.

Cel mai slab parlamentar de Gorj este, de departe, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, care nici nu prea este văzut în băncile Camerei Deputaților. Activitatea lui pe anul trecut a fost mai mult decât searbădă. Se poate spune că nu își poate justifica încasarea salariului și a celorlalte drepturi. Doar cu șase luări de cuvânt, din care una a constat în depunerea jurământului de credinţă și o singură propunere legislativă.

Nici colegul său, Alin Văcaru, nu se poate lăuda cu o activitate de excepție. El are trei luări de cuvânt, de la începutul mandatului și până acum, din care una pentru depunerea jurământului, șapte propuneri legislative, dintre care două au fost promulgate legi (modificarea şi completarea Legii nr.550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române și Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) și trei întrebări și interpelări.

Cine sunt cei mai activi deputați ai Gorjului

Mihai Weber este unul dintre cei mai activi deputați de Gorj. Potrivit site-ului Camerei Deputaților și a informațiilor oficiale, acesta a avut 11 luări de cuvânt, nouă declarații politice, 38 de propuneri legislative (dintre care una a devenit lege: Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), șapte interpelări și o moțiune (cea de înlocuire a guvernului Grindeanu).

Elvira Șarapatin a avut, de la începutul mandatului și până acum, șapte luări de cuvânt, patru declarații politic, 46 de propuneri legislative, dintre care două au ajuns să fie promulgate legi. De asemenea, deputatul a avut patru întrebări și interpelări și o moțiune, cea depusă împotriva propriului guvern.

Dan Vâlceanu este și el unul dintre deputații cu cea mai intensă activitate. El a luat cuvântul de 32 de ori, a inițiat 29 de propuneri legislative, a avut o interpelare și a participat la depunere a cinci moțiuni de cenzură.

Ce activitatea au avut senatorii de Gorj

La Senat, Florin Cârciumaru a luat cuvântul în plen de 64 de ori, a avut șase declarații politice și a avut 37 de inițiative legislative. El a semnat moțiunea de cenzură pentru demiterea propriului guvern.

Și colegul său de la ALDE, Scarlat Iriza, nu a stat degeaba în Senat. El a avut 18 inițiative legislative, 16 întrebări, 9 interpelări și patru declarații politice. De asemenea, acesta a avut 20 de luări de cuvânt în plen.

Cu toate acestea, activitatea parlamentarilor nu a adus mari beneficii județului Gorj în ceea ce privește împărțirea fondurilor prin legea bugetului. Lucrările la varianta ocolitoare bat pasul pe loc. Nici jumătate din lucrări nu au fost efectuate. De asemenea, modernizare DE 79 către Petroșani nu a fost nici până în prezent finalizată.

2 comentarii

  1. Va multumesc pentru aceasta documentare. Imi voi permite sa va “pasc” articolele sincere si dovedite !

  2. foarte multe au facut parlamentarii de gorj pentru noi cetatenii ai acestiu judet….nici nu stiu cum sa le multumesc..data viitoare am sa ii votez pe totii,sa nu se supere….

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*