spot_img
25.1 C
Târgu Jiu
duminică, iunie 2, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMinistrul Grigorescu încasează „imoral” 10.000 de lei lunar de la CEO

    Ministrul Grigorescu încasează „imoral” 10.000 de lei lunar de la CEO

     

    dan-valceanuMinistrul Energiei, Victor Grigorescu, încasează bani frumoși, în fiecare lună, de la Complexul Oltenia, doar pentru că face parte din diferite comisii, la nivelul companiei. Din acest motiv, conducerea organizaţiei PNL Gorj îi cere demisia şi îl acuză de imoralitate şi abuz. Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, i-a cerut lui Grigorescu să plece din funcţia de ministru al Energiei după ce a anunţat într-o conferinţă de presă a partidului că acesta încasează nejustificat bani lunar de la Complexul Energetic Oltenia.

    Liberalul şef de la Gorj susţine că astfel de practici imorale nu pot fi tolerate de PNL, partid care susţine Guvernul Cioloş din care face parte şi Victor Grigorescu. Mai mult, Vâlceanu spune că ministrul Energiei se comportă ca un pesedist-comunistoid, nicidecum ca un tehnocrat. „Îi solicit domnului ministru, de urgență, să plece. Și nu pentru că schimbă un director sau altul, nu asta este problema mea, ci pentru că este de o imoralitate crasă, atât dânsul cât și ceilalți din jurul său, care, doar pentru că nu face nimic și este membru în niște comisii la CEO, încasează bani din companie. Lunar, dintr-o comisie se încasează 3.000 de lei, domnul ministru cred că ajunge la peste 10.000 de lei. Îi solicit public să dea publicității sumele pe care le încasează, pentru că, repet, este o practică imorală. Mai mult, dacă domnul prim ministru tolerează astfel de comportamente, vom avea cu toții de pierdut”, a spus Dan Vâlceanu.

    Lista „imoralilor”stat-plata-CE-Olteniaaa

    Președintele PNL Gorj a dat publicităţii un ştat de plată de la Complexul Energetic Oltenia pe care apar numele a 33 de persoane, majoritatea din Ministerul Energiei în frunte cu Grigorescu, aceştia fiind remuneraţi, lunar, doar pentru că fac parte din mai multe comisii de la nivelul companiei. Mai exact, liberalul Dan Vâlceanu susţine că, alături de Victor Grigorescu, pe statul de plată al comisiei pentru listarea la bursă a CEO, apar şi numele a trei secretari de stat ai Ministerului Energiei, alături de consiliera personală a ministrului. „Pe lista aceasta apare domnul ministru, trei secretari de stat, secretara dânsului, doamna Cerasela Marin și alții, sunt 33 de persoane. Iar aceștia încasează de la 1.800 de lei, la 2.700 de lei, doar dintr-o comisie. Și, din câte știu eu, sunt patru comisii la nivelul CEO”, a mai spus Vîlceanu.

    Demisie și renunțare la bani

    Dan Vâlceanu speră ca Victor Grigorescu să publice toate comisiile, Consiliile de Administraţie şi AGA din care face parte la nivelul companiilor de stat şi să renunţe la bani, aşa cum a cerut, recent, vicepremierul Costin Borc. „Acesta este un comportament de tip pesedist, iar dacă întrebați pe stradă despre acest guvern, toată lumea spune că este susținut de PNL. Ori, în aceste condiții, nu putem tolera acest comportament. Sper ca domnul ministru să facă publice toate comisiile din care face parte, să renunțe la bani și să plece. Domnul vicepremier Costin Borc a dat un semnal în acest sens. Sper să se țină de cuvânt”, a mai precizat Vîlceanu.

    Demisie cerută și de PSD

    La începutul săptămânii, şi organizaţia PSD Gorj a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Grigorescu, pentru modul dezastruos cu care gestionează Complexul Energetic Oltenia. Acum, PNL Gorj îi cere lui Grigorescu să plece din funcţie pentru că dă dovadă de imoralitate privind indemnizaţiile primite de la CEO.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!