spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticNădrag şi Popescu la Primăria Târgu-Jiu, Florescu la Consiliul Judeţean

    Nădrag şi Popescu la Primăria Târgu-Jiu, Florescu la Consiliul Judeţean

    Matei Nădrag şi Aurel Popescu vor fi cei doi viceprimari ai Municipiului Târgu-Jiu. Informaţia a fost confirmată de către conducerea USL Gorj. În ceea ce priveşte posturile de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Gorj, până în prezent nu se cunoaşte decât opţiunea PSD, aceasta fiind pentru Ciprian Florescu.

    Alegerile locale au trecut, însă, nu şi febra numirilor în funcţii. Ieri s-au numărat voturile şi a început să se contureze situaţia. Liberalii, spre exemplu, spun că îl vor pune ca viceprimar la municipiul Târgu-Jiu, în postul ce le revine, pe Matei Nădrag. Poziţia social democraţilor faţă de cel ce va fi mâna dreaptă a primarului este şi ea luată, edilul Florin Cârciumaru a declarat că sunt multe lucruri ce-l recomandă pe consilierul local Aurel Popescu pentru această funcţie. „De-a lungul anilor domnul Aurel Popescu a acumulat o experienţă bogată, atât la uzina la care a lucrat, cât şi la firma pe care acesta a administrat-o. Acesta a dovedit că ştie ce vrea, lucru demonstrat de modul în care conducere afacerile, acesta fiind om de afaceri”, a spus primarul Cârciumaru.

    Florescu la Consiliul Judeţean

    Conducerea PSD Gorj a decis ca locul lăsat liber de Vasile Râbu să fie ocupat de Ciprian Florescu şi asta pentru că este o persoană tânără, care a demonstrat că se poate, prin muncă şi perseverenţă, după cum a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Cât priveşte postul de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Gorj, ce revine liberalilor, numele persoanei ce va fi desemnată se va afla doar după ce primarii liberali îşi vor vota reprezentantul din rândul consilierilor judeţeni, după cum a susţinut liderul Dian Popescu. În urmă cu mai bine de o lună se vehicula că Victor Banţa era în calcule pentru postul de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean din partea PNL.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: