spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticNu renunţă la mandat!

    Nu renunţă la mandat!

    Locul defunctului Constantin Blejan în Consiliul Local al Primăriei Târgu-Jiu pare să creeze în continuare disconfort în interiorul Uniunii Social Liberale de la Gorj. Chiar dacă liderii USL sunt pe punctul a a junge la un acord cu privire la numirea noului consilier local, Gabriel Giorgi nu pare să renunţe la mandatul de consilier.

    Conform spuselor liderilor USL de la Gorj, Florin Cârciumaru şi Dian Popescu, postul de consilier local ar reveni unui pesedist şi asta, chiar dacă nu există un protocol semnat. În acest sens, preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru şi liderul liberal Dian Popescu, s-au întâlnit, vineri, pentru a discuta despre postul de consilier rămas vacant în urma decesului lui Constantin Blejan, în cadrul consiliului local.Cu toate acestea, discuţiile vor continua, pentru că nu a fost luată o decizie, fiind necesară o nouă întâlnire între cei doi lideri USL Gorj. „A rămas ca la nivel de organizaţie PNL să îşi clarifice în cel mai scurt timp problema cu domnul Giorgi. În funcţie de ce hotărâre vor lua în acest caz, vor hotărî ce vor face mai departe. Încă o dată, domnul Dian Popescu a recunoscut că locul este al PSD- ului. Nu există un protocol semnat, dar cuvântul dat şi discuţiile purtate sunt mai mult decât atât. Din câte am văzut, dânşii vor să meargă pe varianta cu Emilia Horhoianu, dar este o problemă de interior şi îi lăsăm să şi-o rezolve”, a declarat Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj. În acelaşi timp, liderul PNL Gorj consideră că mai este necesară o altă întâlnire între reprezentanţii USL pentru a stabili următorul consilier local. „Vom vedea cum vom rezolva această situaţie. Trebuie să o rezolvăm într-un fel. Nu am decis nimic, deocamdată. Vom mai avea o altă întâlnire”, a spus preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu.

    Gabriel Giorgi: „Nu îmi dau demisia!”

    Rămâne de văzut în ce condiţii se va ajunge la un punct de vedere favorabil ambilor parteneri din USL Gorj, în condiţiile în care conform protocolului locul defunctului Blejan ar urma să fie ocupat de un social democrat. În aceste condiţii, conducerea liberala cere demisia consilierului local gabriel Giorgi, pentru a fi propulsată liberala Emilia Horhoianu. În replică, consilierul Gabriel Giorgi transmite şefilor din PNL Gorj că nu va face acest lucru. „Nu am avut nicio discuţie în interiorul partidului, până în acest moment. Pentru mine acest subiect este închis. Dacă se va relua în interiorul partidului, vom discuta atunci. Până acum nu am discutat. Eu îmi menţin punctul de vedere care îl am din vară, adică nu îmi dau demisia”, a spus Gabriel Giorgi, consilier local al Partidului Naţional Liberal Gorj. Dacă PNL ar fi obţinut şi acest post de consilier, PSD ar fi pierdut majoritatea de două-treimi în consiliul local Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: