spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocial2.500 de tineri au cerut Primăriei Târgu-Jiu o locuinţă

    2.500 de tineri au cerut Primăriei Târgu-Jiu o locuinţă

    După repartizarea celor 165 de locuinţe ANL, Primăria Târgu-Jiu va demara acţiunile pentru construirea altor opt blocuri în municipiu cu aceeaşi destinaţie. Marius Ionescu, reprezentantul Primăriei Târgu-Jiu, a anunţat că în jur de 2500 de tineri au nevoie fie de o locuinţă ANL, fie de un locuinţă socială. Astfel, începând cu acest an, alte opt blocuri de garsoniere şi apartamente tip ANL vor fi ridicate în diferite zone ale oraşului, cele mai multe urmând a fi construite în cartierul Narciselor.

    Peste 2.500 de tineri au solicitat Primăriei Târgu-Jiu o locuinţă, fie ANL, fie socială. Autorităţile locale spun că astfel de locuinţe urmează să mai fie construite în municipiu, pentru ca dosarele să fie soluţionate. Începând cu acest an se vor construi opt blocuri tip ANL, dar şi locuinţe sociale, în mai multe zone ale municipiului. „Va continua programul din punct de vedere al locuinţelor ANL, următoarele două loturi, încă opt blocuri, deja documentaţia este elaborată, depusă la Agenţia Naţională de Locuinţe, pentru avea continuitate în acest program. Cel puţin o parte din dosarele ce solicită repartizarea locuinţelor va putea fi rezolvată pentru că sunt peste 2.500 de cereri de locuinţe, fie ANL fie locuinţe sociale. Se are în vedere identificarea de noi loturi pentru a putea fi puse la dispoziţia tinerilor”, a spus Marius Ionescu, director tehnic Primăria Târgu-Jiu. Mai mult, în ceea ce priveşte locuinţele sociale, în această săptămână va avea loc o primă evaluare a dosarelor pentru repartizarea acestor locuinţe în zona Ciocârlău. „Joi va avea loc din nou o întâlnire a comisiei pentru a evalua dosarele depuse, urmând ca ulterior situaţia să fie centralizată în liste, aşa cum s-a procedat şi cu locuinţele ANL. Este un volum de lucru destul de mare pentru că trebuie verificate aceste dosare. Este un volum de muncă din punct de vedere al anchetelor sociale pentru a vedea situaţia reală, trebuie verificat la Direcţia de Impozite şi Taxe pentru a vedea dacă a avut locuinţă şi sperăm ca şi aceste locuinţe să nu există contestaţii. Repartiţia se va face în ordinea punctajelor. Sunt foarte multe solicitări. Până la data la care s-a hotărât toate aceste date sunt verificate şi vom vedea care beneficiază de locuinţe sociale. Mai avem o serie de locuinţe care vor deveni libere, pentru că sunt destui care nu îşi achită datoriile. Se lucrează şi la această situaţie. Se verifică fiecare familie în parte. Sunt destule dosare care sunt pe rol pentru a recupera sumele”, a mai precizat directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: