spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialA crescut volumul încasărilor din impozite

    A crescut volumul încasărilor din impozite

    Mai multe încasări la buget! Se întâmplă la Direcţia de Taxe şi Impozite Târgu-Jiu unde, încasările sunt în creştere, spune conducerea instituţiei. Mai mult, de luna aceasta există şi o facilitate pentru contribuabilii cu debite mari la bugetul de stat, scutiţi de la penalităţi dacă se grăbesc cu datoriile la plată.

    Faţă de toamna lui 2012, anul acesta taxele şi impozitele au înregistrat mai multe încasări, în special la impozitele pe clădiri şi terenuri. Conducerea instituţiei spune că de preferat este ca până la finele anului, nivelul încasărilor să depăşească cele 92 de procente aferente lui 2012. Conducerea Direcţiei de Taxe şi Impozite spune că până la 30 septembrie 2013, a mai crescut volumul de încasări, vorbim de aproximativ 50 de miliarde de lei vechi, faţă de perioada similară din 2012. „Sursele care aduc bani la buget rămân impozitele pe terenuri şi clădiri, dar dorinţa noastră este ca până la finele anului, să se depăşească încasările de anul trecut”, a precizat Mariana Budulan, director Direcţia de Taxe şi Impozite Târgu-Jiu. Există şi un pol opus al încasărilor, cum ar fi mijloacele de transport, ale căror impozite se lasă din greu aşteptate la bugetul de stat. De luna aceasta, în baza unei hotărâri de Consiliu Local, contribuabilii care nu şi-au achitat taxele şi impozitele o pot face fără teama majorării penalităţilor. În felul acesta, se aşteaptă ca şi ritmul încasărilor la amenzi şi mijloace de transport să revină la normal. Numai din amenzi de circulaţie şi ordine publică, la bugetul local ar trebui să se încaseze în total 7 milioane de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: