Acasa / Social / Asomarea porcului și analiza cărnii, GRATUITE la Bălești

Asomarea porcului și analiza cărnii, GRATUITE la Bălești

Mai mulți primari ai comunelor din Gorj au considerat o investiție utilă achiziționarea unor aparate pentru depsitarea trichilenozei, astfel că localnicii nu mai plătesc aceste teste. Printre primăriile din Gorj care s-au dotat cu aparat trichineloscop se numără Negomir şi Băleşti.

Aproximativ 6.000 de lei a cheltuit Primăria Bălești pentru achiziţia trichineloscopului, autorităție neoprindu-se aici. Cetăţenii din Băleşti beneficiază de asomarea gratuită a porcului de Crăciun, dacă doresc. „Aproximativ 300 de examene trichineloscopice au fost făcute până acum. Testările se fac la căminul cultural din satul Băleşti. Avem personal angajat la primărie, asistent veterinar și analizele sunt gratuite. Mi se părea ridicol să-i impui omului să dea 20 de lei să facă analiza cărnii de porc. În afară de analize gratuite la carne, cetăţenii din Băleşti beneficiază şi de asomarea gratuită a porcilor. Avem asomator cu capsă. Ne deplasăm noi la cetăţean, la cerere”, a spus Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.

„La circumscripţiile sanitare din oraşe taxa este de 9 lei, iar la circumscripţiile teritoriale din comune este minim 10 lei. Noi le-am recomandat o taxă de 10 lei”, a spus medical veterinar Nicolae Călescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*