spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialLa doar 4 ani, diagnosticată cu sindrom Down şi malformaţii la inimă

    La doar 4 ani, diagnosticată cu sindrom Down şi malformaţii la inimă

    La numai 4 ani, Mariana Nicoleta a cunoscut problemele vieţii ducând o povară mult prea grea pentru vârsta ei. Asta deoarece a fost diagnosticată cu sindromul Down şi malformaţii la inimă. Şi de parcă acest lucru nu ar fi fost de ajuns părinţii locuiesc împreună cu cele trei fetiţe într-o singură cameră în comuna Aninoasa. Din fericire, Asociaţia Copiilor Abandonaţi încearcă şi în acest caz să le aducă o rază de speranţă acestor oameni cu care viaţa a fost mai crudă.

    Mariana Nicoleta s-a născut într-o familie nevoiaşă din Aninoasa şi mai are două surori, cea mai mică dintre ele având doar câteva luni. Din nefericire spaţiul de locuit este mult prea mic pentru cei cinci, care sunt nevoiţi să împartă o singură cameră cu două paturi. Părinţii încearcă să le ofere copilelor atât cât pot, crescând câteva animale în gospodărie, însă situaţia financiară precară nu le permite acestora să facă investigaţiile medicale necesare pentru Nicoleta. Veniturile familiei sunt reprezentate doar de alocaţiile de la stat şi indemnizaţia de handicap a fetiţei. Mariana Nicoleta a fost diagnosticată cu defect septal atrial tip ostium secundum, defect septal ventricular larg, hipertensiune pulmonară şi sindrom Down şi are nevoie de reevaluare într-un centru de chirurgie pentru corectarea malformaţiei cardiace.

    Asociaţia Copiilor Abandonaţi, alături de Nicoleta

    Un prim pas a fost deja făcut pentru o viaţă mai bună. Ajutorul a venit din partea Asociaţiei Copiilor Abandonaţi, filiala Târgu-Jiu, care a încercat să aducă o speranţă familiei greu încercate de soartă. Astfel, familia a fost chemată, ieri, la sediul instituţiei, acolo unde a primit din partea asociaţiei umanitare suma de 3000 de lei, sumă care va fi plătită eşalonat până la sfârşitul anului. Banii oferiţi vor fi folosiţi pentru a putea continua investigaţiile medicale pentru micuţa Nicoleta, dar şi pentru achiziţionarea de alimente şi medicamente. „Iniţial a luat legătura cu noi primarul din comuna Aninoasa, judeţul Gorj, care ne-a solicitat ajutorul cu privire la un caz de la dânsul din localitate. Ne-a spus că este vorba de o familie cu trei copii dintre care una dintre fetiţe, în vârstă de 4 ani, are sindromul Down, malformaţii la inimă, ceva probleme şi la coloana vertebrală. Necesită un tratament pentru a face mai multe investigaţii cu privire la problemele fetiţei. Malformaţia de la inimă am înţeles că este operabilă la Cluj sau Târgu-Mureş. Familia nu dispune de resursele financiare necesare pentru rezolvarea în parte a problemelor şi atunci am luat legătura cu familia care ne-a confirmat cele spuse de către cei de la primărie şi ne-au solicitat ajutorul pentru a merge cu fetiţa la tratament, pentru a încerca să îmbunătăţească şi situaţia de acasă pentru că locuiesc cinci persoane într-o singură cameră. Mai mult decât atât niciunul dintre părinţi nu are nici un venit, în afară de ajutorul acela de handicap şi de alocaţia copiilor”, a declarat Cristina Drăgulescu, coordonatorul filialei Târgu-Jiu a Asociaţiei Copiilor Abandonaţi.

    De peste 10 ani, în sprijinul copiilor cu probleme

    Încă din anul 2001 Asociaţia Copiilor Abandonaţi a sprijinit şi va oferi în continuare tot sprijinul oamenilor cu probleme sociale. Deşi recunoaşte că munca nu este una uşoară, reprezentantul Asociaţiei spune că va continua să ajute pe cei la nevoie. „Încercăm să ajutăm în zonele unde ne şi desfăşurăm activitatea. Cazurile ne sunt aduse la cunoştinţă de către colegii noştri care merg şi colectează fonduri atât de la persoane fizice cât şi de la persoane juridice cărora dorim să le mulţumim pentru că fără ajutorul dânşilor ar fi imposibil ca noi să ne atingem scopul. Am ajutat această familie cu suma de 3000 de lei, urmează să ajutăm şi alte cazuri. Avem foarte multe cazuri şi este din ce în ce mai greu să le soluţionăm pentru că fondurile se strâng din ce în ce mai greu”, a precizat Cristina Drăgulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: