spot_img
20.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocialPoliţia Română împlineşte 196 de ani de activitate. Mai multe acţiuni au...

    Poliţia Română împlineşte 196 de ani de activitate. Mai multe acţiuni au fost demarate pentru marcarea acestei zile

    S-a dat startul acţiunilor menite să marcheze ziua Poliţiei Române. Săptămâna aceasta, oamenii legii au plănuit o serie de evenimente, care vor avea loc atât în şcolile din judeţul Gorj cât şi la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Gorj. Prima acţiune a avut loc la Şcoala Gimnazială Alexandru Ştefulescu din Târgu Jiu cât şi la unităţile de învăţământ din Rovinari, Turceni şi Strâmba. Astăzi IPJ Gorj îşi va deschide porţile pentru toţi elevii care îşi doresc să viziteze sediul instituţiei.

    Elevii Şcolii Nr.4 din Târgu Jiu au fost primii care au primit vizita oamenilor legii. Aceştia s-au împrietenit rapid cu câinii de intervenţie ai poliţiştilor gorjeni. Elevii au avut ocazia să intre în mașinile cu care oamenii legii se prezintă la evenimente dar și să vadă un exercițiu realizat cu doi câini de detecție. Cei mici au rămas impresionați și mulți dintre ei au decis ca arunci când vor fi mari să urmeze cariera de polițist.

    ,,Îmi doresc să mă fac poliţist pentru că îmi place să prind hoţi. Şi tatăl meu este poliţist şi îmi place meseria lui”, a spus unul dintre elevii şcolii.
    Aceştia nu au fost singurii care au fost vizitaţi de poliţişti.

    ,,În data de 25 martie 2018, Poliţia Română împlineşte 196 de ani de activitate. Pentru marcarea acestui eveniment şi pentru promovarea imaginea Poliţiei Române, poliţiştii gorjeni desfăşoară activităţi în unităţile şcolare de învăţământ de pe raza judeţului, activităţi de prezentare a autospecialelor şi tehnicii din dotare. Colegii noştrii au fost prezenţi la Şcoala Alexandru Ştefulescu din Târgu Jiu precum şi la Şcoala Nr.1 Rovinari şi liceul din Turceni şi Strâmba”, au comunicat reprezentanţii IPJ Gorj.

    Astăzi, IPJ Gorj își deschide porțile pentru a primii elevii dornici să viziteze sediul. Activitățile oamenilor legii au avut ca scop marcarea a 196 de ani de activitate dar si pentru promovarea imaginii politiei gorjene. Activitățile vor continua și vineri, 25 Martie, însă de această dată se vor desfășura la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, acolo unde vor avea loc ceremonii, în cadrul cărora mai mulți polițiști vor fi premiați dar și o lansare a revistei GorjPol.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: