Acasa / Headlines / Primarul Romanescu a aprins un lampion pentru tatăl său decedat din cauza cancerului

Primarul Romanescu a aprins un lampion pentru tatăl său decedat din cauza cancerului

Zeci de lampioane au fost aprinse și înălțate ieri seară lângă Poarta Sărutului, în memoria celor care au dispărut dintre noi din cauza cancerului. Acțiunea a fost organizată de Asociația de Oncologie „Sfânta Ana” și s-a desfășurat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului Pancreatic, care se marchează pe data de 13 noiembrie. Printre participanți s-a numărat și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care a aprins un lampion în memoria tatălui său, decedat din cauza cancerului. „Toți trebuie să conștientizăm că o prevenire în privința cancerului este binevenită pentru toate categoriile de vârstă. Am văzut mulți oameni tineri implicați în această acțiune a Asociației Sfânta Ana și mă bucur. Sunt unul dintre cei care am suferit o pierdere în familie ca urmare a acestei maladii. Tatăl meu a murit din cauza cancerului. Astfel, eu susțin orice acțiune de acest gen”, a spus primarul Marcel Romanescu.

Sfaturi pentru a preveni apariția cancerului

Maria Cosor, 61 de ani, a suferit de două ori de cancer și de fiecare dată a învins boala. Aceasta are o recomandare: „Să ne amintim de cei care au trecut în lumea de dincolo ca urmare a cancerului. Am fost și eu diagnosticată cu cancer la sân acum nouă ani, iar după patru ani și jumătate am descoperit că s-a mutat la ovare și am început tratamentul din nou cu chimioterapie și radioterapie. Mă simt aproape bine, cu curaj și încredere că există viață frumoasă și după ce descoperim diagnosticul. Trebuie să tratăm cancerul ca pe o boală normală. Cancerul nu se vindecă stând acasă și văitându-ne”.

Dinu Blendea, șeful Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a oferit câteva recomandări pentru a preîntâmpina aparința cancerului pancreatic: „În privința prevenirii cancerului de pancreas se recomandă câteva lucruri simple: renunțarea la fumat, scăderea consumului de alcool, prevenirea obezității – care înseamnă regim alimentar, efort fizic moderat – și, nu în ultimul rând, regim alimentar care să cuprindă cât mai puțină carne roșie, care are un anumit rol în declanșarea cancerului de pancreas, și consum cât se poate de mare de fructe și legume. Se pare că regimurile sărace și fructe și legume predispun la cancer de pancreas. Cancerul de pancreas nu este frecvent, dar prognosticul rămâne rezervat”.

Diagnosticarea precoce are o importanță mare în lupta cu boala

Bogdana Costoiu, președintele Asociației „Sfânta Ana”, a precizat că prin această acțiune se încearcă atragerea unui semnal de alarmă cu privire la importanța diagnosticării precoce: „În fiecare an, pe data de 13 noiembrie se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului Pancreatic. În fiecare an încercăm să marcăm această zi prin diferite activități. Anul acesta încercăm să atragem atenția asupra importanței diagnosticării precoce a cancerului pancreatic. Am organizat o acțiune în Parcul Central. Am beneficiat de sprijinul autorităților locale și al Spitalului Județean de Urgență”.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*