spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialȘase persoane cu handicap internate într-un centru de îngrijire din Gorj suferă...

    Șase persoane cu handicap internate într-un centru de îngrijire din Gorj suferă de râie

    Șase persoane cu handicap grav care sunt internate în cadrul Complexului de recuperare și reabilitare neuropishică Bîlteni din Târgu Jiu au fost diagnosticați cu scabie (n.r. – râie în limbajul popular). Laurențiu Diaconescu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială ți Protecția Copilului Gorj, a precizat că, deocamdată, nu se cunoaște cum cei șase beneficiari au contactat boala: „Se efectuează analize. Nu se știe dacă s-a transmis de la cineva din afara centrului care a venit în vizită sau de la personalul unității. Se efectuează verificări pentru a se constata cum s-a ajuns la această situație. Chiar și un angajat al unității a fost supus efectuării de analize, dar până acum nu avem un rezultat cert“.

    Cei șase beneficiari suferă de handicap grav. Cazurile au fost diagnosticate de către medicul specialist dermatolog din cadrul Cabinetului dermato-veneralogie din cadrul Ambulatorului Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Control al Direcției de Sănătate Public Gorj

    Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj au efectuat un control la cadrul Complexului de recuperare și reabilitare neuropishică Bîlteni, însă nu s-au constat deficiențe. „S-a întocmit un proces un proces verbal prin care au lăsat o serie de indicații. Nu s-au aplicat sancțiuni și nu s-au găsit deficiențe în activitate“, a precizat Laurențiu Diaconescu.

    Bolnavii de râie au fost izolați

    Cei șase bolnavi de râie sunt izolați în două dormitoare de restul beneficiarilor. „Din momentul confirmării primului caz s-a aplicat măsurile și procedurile prevăzute în astfel de situații și tratamentul recomandat de medicul specialist. Beneficiarii au fost izolați de ceilalți în două dormitare, iar hrana le este este asigurată separat“, a mai precizat Laurențiu Diaconescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: