spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesVestigii dacice și romane, descoperite într-o pădure din Gorj de arheologii amatori

    Vestigii dacice și romane, descoperite într-o pădure din Gorj de arheologii amatori

    Mai multe vestigii dacice și romane, vechi de aproximativ 2.000 de ani, au fost descoperite de către o echipă de arheologi amatori cu ajutorul detectoarelor de metale. Descoperirea a fost făcută zilele trecute, într-o pădure din comuna Albeni.

    La acțiune de cercetare a zonei au participat cinci gorjeni care fac parte din echipa „Detecții Gorj“. La baza unui deal dintr-o pădure din comuna gorjeană Albeni, trei dintre ei au făcut o descoperire importantă. „Este vorba de o fibulă romană de bronz, un inel din argint cu piatră și două monede dacice, asemănătoare cu cele grecești“, a spus Valentin Cîrstea.

    Toate obiectele găsite au fost predate, conform legii, reprezentanților Primăriei comunei Albeni, pe raza căreia a fost făcută descoperirea, urmând să ajungă la Muzeul Județean de Istorie.

    Vestigiile se aflau la o adâncime de 25 centimetri

    Viorel Vîlceanu este unul dintre cei care au găsit obiecte vechi de aproximativ 2.000 de ani. „Era la o adâncime de 25 centimetri. Era la baza unui deal. Nu am mai găsit până acum nimic. Din februarie m-am autorizat pentru detectorul de metale și merg în astfel de acțiuni. Pot spune că am avut norocul începătorului. Mă bucur nespus. Eu sunt pasionat de istorie de când mă știu “.

    Au descoperit vestigii încadrate la categoria „Tezaur“

    Pasionații de istorie care cutreieră cu aparatele de detecție toate zonele greu accesibile din Gorj au reușit să facă mai multe descoperiri importante. Valentin Cîrstea a descoperit, alături de Sorin Maria şi Florin Daniel Guţă, în toamna anului trecut, o matriţă folosită de daci, în urmă cu peste 2.000 de ani, la realizarea de monede din argint. Este singura descoperire de acest fel din Gorj, piesa fiind introdusă la categoria „Tezaur“.

    De asemenea, în februarie 2016, Valentin Cârstea, Tudor Cârnu si Sorin Maria au descoperit 379 denari romani imperiali, precum si alte artefacte, într-o pădure din Telești.

    În toamna anului 2015, Valentin Cîrstea și un alt coleg au descoperit, într-o pădure din Bălănești, trei pumnale dacice denumite în literatura de specialitate «sica», un vârf de lance, mai multe aplice, o cataramă şi două fibule, unele dintre piese fiind încadrate la categoria „Tezaur“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: