spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitate25 de ani de la Revoluţie

    25 de ani de la Revoluţie

    Cei 25 de ani de la Revoluţie au fost evocaţi şi la Târgu-Jiu printrun ceremonial militar religios. Ieri, în piaţa Prefecturii, autorităţile locale şi judeţene, oameni de cultură şi familiile martirilor căzuţi pentru eliberarea gorjenilor din cătuşele comunismului s-au strâns pentru a omagia un sfert de secol scurs de la sacrificiul copiilor, soţilor sau taţilor întrun decembrie sângeros în 1989.

    Momentul a fost marcat și la Târgu-Jiu, ieri dimineață, de oficialitățile care au participat la manifestările evocatoare şi de cinstire a eroilor Revoluţiei. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire, iar intonarea imnului național, la fel ca şi depunerea de coroane au fost momente emoţionante. La 25 de ani de la sângeroasele lupte de stradă ale Revoluţiei Române, autorităţile locale spun că sacrificiul supreme nu va fi uitat şi nu trebuie uitat niciodată. Florin Cârciumaru, primarul oraşului, a ținut să evidenţieze cu ce schimbări minusuri şi plusuri a venit sfertul de secol de la Revoluţie. „Au trecut 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989 care au redat românilor libertatea şi demnitatea, dreptul de a visa şi de a-şi determina singuri soarta. Au fost zile dramatice, însângerate pentru mii de familii de români. Contextul politic european a arătat că schimbarea se putea produce şi fără jertfa umană, însă neamul românesc a arătat că s-a obişnuit să-şi plătească tributul clădindu-şi istoria pe trupurile eroilor. Ne întrebăm fără a putea găsi răspunsul mulţumitor dacă idealurile acelor zile au fost atinse. Sunt oameni care spun că nu s-a schimbat nimic, dar văzând imaginele acelor zile nu ne putem îndoi de evoluţie”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul Tg Jiu. Şi preşedintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu a evocat decembrie 1989, pagina scrisă cu sânge de cei care au avut curajul să spună nu comunismului pentru totdeauna. „A trecut un sfert de veac de la Revoluţia din 1989, ultima filă de istorie scrisă printre gloanţe şi înrădăcinată în memoria noastră de cei peste 1000 de oameni care şi-au dat viaţa. Istoria ţării noastre nu a fost niciodată prietenoasă cu poporul nostru a cărui menire a fost să lupte în permanenţă cu poporul nostru”, a declarat Ion Călinoiu, şeful judeţului.

    „Ce să mai aşteptăm?”

    Din păcate, anii care au trecut de la Revoluţie nu au reuşit să şteargă durerea pierderii unor suflete nevinovate ci o adâncesc şi mai mult. Iar pentru mamele care acum 25 de ani îşi îngropau fiii sau fiicele căzute sub gloanţe, fiecare decembrie mai adăugă o umbră şi nu o speranţă in bine. “Pentru noi nu s-a schimbat nimic, decât durerea. Ce să mai aşteptăm, decât durere şi foc?! Am avut un băiat şi o fată, doar fata mi-a rămas”, a spus cu jale mama unui martir al Revoluţiei. Defilarea Gărzii de Onorea şi onorurile militare au desăvârşit marcarea Revoluția Română din 1989 la Târgu-Jiu, iar la mormântul eroilor Revoluţiei au fost depuse jerbe de flori in memoriam celor căzuţi pentru îndepărtarea comunismului. Poate doar glasul colindătorilor strânşi şi ei în Piaţa Prefecturii să mai fi adus întro zi de omagiu, puţină lumină în sufletele familiilor care cu greu se pot bucura de sărbătorile acum libere, dar triste pentru ei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: