spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateA făcut credit pentru a achita factura la apă

    A făcut credit pentru a achita factura la apă

    Primarul comunei Bărbăteşti, Adrian Mangu, a fost criticat de democrat-liberalii gorjeni că ar fi preferat accesarea unui împrumut la Trezoreria statului cu dobânzi mari, decât să folosească banii din Fondul de rulment.

    Primăria Bărbăteşti are de achitat peste două miliarde de lei vechi firmei Petrom pentru apa potabilă furnizată în localitate. Purtătorul de cuvânt al PD-L Gorj, Denisa Şuţă, a precizat că primarul de la Bărbăteşti, Adrian Mangu, a făcut un împrumut pentru achitarea datoriilor la care plăteşte dobânzi foarte mari. Curios este faptul, spun pedeliştii, că Mangu putea achita datoria din banii proveniţi de la fondul de rulment, fără să se mai împrumute din alte părţi. „S-a aflat că datoriile către societatea Petrom sunt foarte mari, de ordinul milioanelor de lei, situaţia dealtfel este foarte gravă pentru că se înregistra această datorie ca şi arierat, motiv pentru care Primăria din Bărbăteşti a avut în acest an conturile blocate. Pentru a scăpa de acest blocaj primarul Adrian Mangu a accesat un credit la Trezoreria statului, un credit de 1, 5 miliarde, pe o perioadă de cinci ani de zile, asta în condiţiile în care în fondul de rulment al Primăriei Bărbăteşti exista suma de 4 miliarde de lei”, reclamă Denisa Şuţă de la PD-L Gorj. Aceasta a dat de înţeles că Mangu nu este un bun administrator, iar oamenii din comună vor avea de suferit de pe urma acţiunilor acestuia. „Domnul Mangu putea folosi o parte din bani din fondul de rulment pentru că îi mai rămâneau după modernizarea Căminului Cultural din comună. Dar a preferat să se împrumute pe cinci ani cu dobândă ca să plătească apa la Petrom”, a mai spus democrat-liberala.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: