spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateA vrut vilă mai mare ca a lui Mischie şi a ajuns...

    A vrut vilă mai mare ca a lui Mischie şi a ajuns la puşcărie

    Cazul „strămutaţilor de lux” rămâne unul de interes chiar şi la mai bine de jumătate de an de când Ionel Manţog şi Ion Vulpe au fost încarceraţi. Anchetatorii au descoperit pe parcursul cercetărilor fapte care arată caracterul celor implicaţi. Lăcomia a fost unul dintre motive pentru care Manţog are acum de ispăşit cinci ani de închisoare. Denunţătorul, afaceristul Clement Mocanu, a povestit anchetatorilor că Ionel Manţog a dorit o casă mai mare decât a colegilor din minerit sau politicienilor vremii, dându-l exemplu pe Nicolae Mischie, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, cel puţin aşa susţine denunţătorul său.

    Anchetatorii au descoperit că Manţog şi Vulpe au pus la cale un plan bine gândit pentru a induce în eroare localnicii din zonele expropriabile, zone unde Manţog a cumpărat case ţărăneşti şi s-a ales cu o vilă într-un cartier de lux din Târgu-Jiu. Asta reiese din motivarea sentinţei: „În opinia acuzării, inculpaţii urmau un scenariu pentru a beneficia de foloase necuvenite prin reconstrucţiile efectuate: identificau în preliminarul activităţii de producţie sau în perimetrul de locuinţă persoanele ce urmau a fi afectate de exploatările miniere, după care trimiteau subordonaţi pentru a-i convinge pe aceştia să vândă spunându-le persoanelor afectate fie că niciodată nu va ajunge exploatarea să-i afecteze gospodăria, fie că i se vor plăti sume de bani tardiv şi mai mici decât cele plătite de inculpaţi. În acest mod convingeau persoanele să vândă, iar în scurt timp încheiau convenţiile de schimb cu exploatările miniere”.

    A vrut vilă mai mare

    Potrivit oamenilor legii, denunţătorul Clement Mocanu a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală şi a arătat că i-a construit lui Ionel Manţog Ionel „o casă mai mare, că nu a încheiat cu acesta vreun contract de execuţie suplimentar, dar nu el a sugerat acest lucru; casa acestuia era mai mică decât a celorlalţi Vulpe, Mischie, Gudroiu, Bercea, şi din acest motiv a fost dat jos acoperişul şi a fost mărită, construindu-i în plus beciul, garajul şi suprafeţe mai mari ale camerelor”, se menţionează în motivarea sentinţei. La vremea respectivă, Manţog a negat aceste afirmaţii făcute de denunţător. Tot cu această ocazie, s-a aflat şi „regula” furtului în minerit: „Când era director la SNLO (n.red Ion Vulpe), nimeni nu făcea vreo plată până nu spunea inculpatul, iar acesta îi solicita de fiecare dată lucrări suplimentare la casă, făcându-l să aştepte ore în şir la secretariat, până să îi aprobe plăţile din partea SNLO; dacă îl refuza, se sistau plăţile şi intra în incapacitate de plată şi după ce a recepţionat casa, a mai executat lucrări la imobil; l-a întrebat dacă are cunoştinţă de Regula celor 6 „F”-uri din minerit: Fie, Formele Făcute, Fură Fără Frică.”

    Demis pentru că nu a aprobat schimbul

    Pe parcursul negocierilor au fost şi persoane care s-au împotrivit schimbului de teren cu Ionel Manţog şi Ion Vulpe. Este cazul lui Emil Huidu care a fost imediat înlăturat şi, surpriză, înlocuit cu Ion Vulpe: „Fostul director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, Huidu Emil, a dispus anularea procesului-verbal încheiat la 5.06.2002, cu ocazia negocierii reconstrucţiei gospodăriilor învinuitei Manţog Ecaterina Luminiţa, în nota de necesitate nr.2449/26.06.2002. Prin aceeaşi dispoziţie, Huidu Emil a stabilit că valoarea lucrărilor executate ce va fi suportată de Exploatarea Minieră de Cariere Roşia nu va depăşi suma de 380 milioane lei, reprezentând valoare de piaţă a gospodăriei dobândite de Manţog Ecaterina Luminiţa de la Buzatu Sofia. La scurt timp, martorul Huidu Emil a fost demis din funcţia de director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, iar prin dispoziţia cu nr. 539/26.09.2002, noul director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia – inculpatul Vulpe Ion – a procedat la anularea Dispoziţiei nr. 432/9.08.2002 emisă de Huidu Emil”, mai spun anchetatorii. În rechizitoriu s-a mai arătat că, profitând de funcţiile de conducere deţinute şi în dispreţul normelor legale şi în scopul obţinerii pentru ei, pentru rude apropiate sau pentru alte persoane a unor foloase necuvenite, au achiziţionat în mai multe rânduri proprietăţi ale unor terţe persoane fizice pe sume modice, iar ulterior, cu sprijinul SC ARC SA Târgu-Cărbuneşti, au beneficiat de reconstrucţia unor imobile luxoase în cartierul Vărsături din municipiul Târgu-Jiu folosind cu rea credinţă fonduri ale Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia. Doar motivarea sentinţei se întinde pe 105 pagini iar dosarul cauzei are peste 13.000 file. Dosarul mai este cunoscut şi sub denumirea de „dosarul strămutaţilor de lux”, iar pentru fapte similare au fost trimise în judecată şi condamnate definitiv şi alte persoane cu funcţii de conducere sau de execuţie din cadrul SNLO.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: