spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateActele lui Potârcă, întoarse din drum

    Actele lui Potârcă, întoarse din drum

    Fostul candidat la președinție, Ninel Potârcă a încercat să își predea actele de bună voie la poliție. Liderul afaceriștilor romi a vrut, astfel să ușureze munca polițiștilor și procurorilor de a-i trece pragul casei pentru a-i ridica actele contabile de la cele șapte societăți pe care le administrează. Așa că a copiat toate documentele, le-a pus în 23 de saci care au cântărit nu mai puțin de 202 kg și prin intermediul unei firme de curierat, vor ajunge la Inspectoratul Județean de Poliție Gorj. Polițiștii au refuzat însă coletul.

    Pentru coletul de 200 de kg a plătit puțin peste 350 de lei. Joi, la poliție s-a creat agitație, dacă să primească sau nu actele. În final, le-au respins: „În conformitate cu prevederile legale, respectiv anexa la H.G. nr. 585/2002 privind aprobarea standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate, accesul coletelor în zone de securitate în care se gestionează informaţii clasificate secrete de stat se face după verificarea conţinutului acestora. Primirea documentelor administrate de persoane în diverse cauze se face prin predare personală, pe bază de proces verbal, cu identificarea fizică a fiecărui document. Orice documente care vor fi necesare pentru soluţionarea dosarului penal aflat în lucru vor fi solicitate punctual şi procedural de către colegii mei”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ninel Potârcă este administrator a șapte societăți comerciale și cercetat în mai multe dosare de evaziune fiscală. Ultima dată, mascații i-au ridicat documente contabile de acasă în urmă cu o lună. Potârcă va duce acum actele acasă și așteaptă ca documentele să fie solicitate sau, probabil, să fie ridicate la o eventuală percheziție.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: