spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateAmendaţi, dar nu prea…

    Amendaţi, dar nu prea…

    Cu toate că există o hotărâre în Consiliul Local, care prevede clar, amendarea celor care poluează fonic, utilizând în scopuri nefondate claxonul maşinii, se pare, că amenzile întârzie să apară, chiar dacă astfel de „incidente” se întâmplă frecvent. Ion Tudor a explicat faptul că încă nu se poate vorbi despre amenzi, pentru că oamenii se pare că au început să înţeleagă ce prevede acest amendament şi că, surprinzător s-au redus cazurile când şoferii claxonau, fără a avea nici un motiv întemeiat. Chiar dacă şi la capitolul nunţi, era specificat clar că „se va interzice claxonatul la astfel de evenimente, şi se vor aplica sancţiuni drastice mirilor” şi acest lucru a rămas în coadă de peşte. „Încă nu am umblat la capitolul nunţi. Am fost cumnat de mână la o nuntă unde nu s-a claxonat deloc. Se pare, cetăţenii îşi dau seama de importanţa acestor reguli de circulaţie. 100% nu putem să avem realizări, dar deocamdată este bine”, a adăugat Tudor, şeful Poliţiei Locale Gorj. Cel mai confortabil din acest punct de vedere se simt şoferii, care şi aşa erau destul de sceptici în privinţa acestei „măsuri”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: