spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateAncheta de la Secția de Psihiatrie nu s-a încheiat. Ministerul Sănătății ar...

    Ancheta de la Secția de Psihiatrie nu s-a încheiat. Ministerul Sănătății ar putea să depună sesizare penală

    Ancheta de la Secția Psihiatrie este departe de a se termina. O spune chiar Ministrul Sănătății, care a fost prezent ieri în municipiul Târgu Jiu. Sorina Pintea a spus că se va depune chiar și o plângere penală, dacă vor exista motive: „Încă nu mi-am terminat vizita. Cazul cu filmarea de la Secția de Psihiatrie nu este închis. Este închis poate pentru media și opinia publică, dar nu este închis absolut deloc. Nu rămâne la ceea ce declară unul sau altul. (…) Sancțiunile interne și administrative sunt altceva. Din punctul meu de vedere, lucrurile merg în altă parte. (…) Dacă există suspiciuni rezonabile, da, o să facem și pe cea de-a 35 plângere penală“.

    La jumătatea anului trecut, fiica vitregă a managerului Spitalului Județean de Urgență, angajată pe postul de registrator la Secția de Psihiatrie, a filmat trei pacienți, doi bărbați și o femeie, care erau protagoniștii unei scene erotice printre gratiile care separau spațiile în care se aflau. Imaginile au ajuns în mass media la începutul acestui an, iar managerul Capotă a aprobat propunerea comisiei de disciplină de reducere a salariului cu 10 la sută pe o perioadă de trei luni, după ce, inițial, și-a apărat fiica vitregă.

    „Nu am fost la Secția de Psihiatrie. Vreau s-o văd peste o lună. Expres nu m-am dus astăzi că știam că toată lumea se așteaptă să merg acolo“, a precizat Sorina Pintea.

    Ministrul Sănătății a vorbit și despre cazul de la Neurologie, unde pacienții, bărbați și femei, au fost fotografiați în timp ce stăteau câte doi într-un singur pat: „Direcția de Sănătate Publică trebuia să intervină rapid în acest caz. Poate că Direcțiile de sănătate publică au foarte multe atribuții, dar în general nu au fost încurajați să-și facă datoria și este foarte simplu. Sunt din Târgu Jiu, eu sunt director DSP, sunt prietenă cu medicii din spital, sunt prietenă cu managerul, că am și eu familie și trec cu vederea. Uitați unde s-a ajuns în toată țara. DSP trebuie să verifice cohorta pacienților, adică separarea lor pe saloane de bărbați și femei. Dacă nu există locuri, atunci se puteau interna la alte secții, pentru că îți permite legea. La un grad de ocupare de 50% nu cred că nu erau locuri. Puteau fi puși pe oftalmologie“, a mai spus ministrul Sănătății .

    Se va întoarce peste o lună

    Ministrul Sorina Pintea a spus că se va întoarce în Gorj peste o lună atunci când va prezent și raportul Corpului de Control, iar constatările vor fi prezentate medicilor spitalului: „Va exista un raport de control pe care îl vom prezenta conducerii județului. Ministerul Sănătății nu poate să ia decizii în schimbarea managerului din subordinea autorităților local“.

    Capotă, tot mai singur

    Managerul Gigel Capotă este tot mai singur. Deputatul Mihai Weber a spus că urmează să se stabilească în raportul Corpului de control ce va fi de făcut: „Nu putem să discutăm de o asumare a managerului Spitalului Județean. Doamna ministru a spus foarte clar că urmează un raport și anumite concluzii. Pot să spune că ne preocupă pe toți în primul rând pacientul, calitatea actului medical și nu ne face cinste că Gorjul este fruntaș la două domenii importante: educația și sănătatea“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: