spot_img
8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateAngajații de la Uzina Mecanică Rovinari sunt disperați! Trimiși acasă fără niciun...

    Angajații de la Uzina Mecanică Rovinari sunt disperați! Trimiși acasă fără niciun ban de firma falimentară

    Disponibilizaţii de la Uzina Mecanică Rovinari ameninţă cu greva foamei după ce la sfârşitul săptămânii trecute au primit preavizele de la firma intrată în faliment. Aproximativ 76 de persoane au fost trimise acasă, vineri, iar oamenii se plâng că nu şi-au primit salariile de câteva luni. Mai mult decât atât, aceştia susţin că li s-au reţinut bani din salariu nejustificat.

    Tăieri salariale nejustificate

    UM RovinariSute de persoane îngroaşă rândurile şomerilor după ce UM Rovinari a intrat în faliment. Numai la sfârşitul săptămânii trecute au fost trimişi acasă 76 de angajaţi ai instituţiei. Oamenii sunt însă nemulţumiţi, nu numai pentru că au rămas fără un loc de muncă ci şi pentru că, spun ei, nu şi-au primit salariile de mai multe luni, iar cele primite au fost cu reţineri nejustificate. „Sunt 4 ani de zile de când se iau salarii cu minus, tăieri salariale care se pot dovedi cu fluturaşi. Domnii directori trebuie să spună de ce fac asta. Ei îşi iau prime de sute de milioane, iar noi luăm 2-3 milioane. Aceste tăieri sunt nejustificate. Noi venim la serviciu, ne facem treaba, iar la final de lună nu se dau banii. Oamenii au ajuns la capătul răbdării, unii dintre ei au familii, au copii şi nu ştiu cum să mai procedeze. Cred că în următoarele zile se va intra în greva foamei”, a spus Pârvulescu Valerică, fost angajat UMR Rovinari.

    Inginerii financiare

    Mai mult decât atât, angajaţii susţin că au ajuns în situaţia asta după ce, la nivelul conducerii firmei, s-au făcut o serie de tranzacţii prin care s-a dorit aducerea firmei în faliment pentru a fi vândută ulterior la un preţ de nimic. „Cred că s-au făcut nişte inginerii financiare. Acum un an de zile, înainte să intre în insolvenţă, domnul Popenci Constantin i-a dat acţiunile domnului Apostoleanu Eduard, directorul de la noi şi nu se înţelege ce s-a întâmplat. Acum, după un de zile, ne anunţă că suntem în faliment şi ne-a disponibilizat”, a spus Constantin Ţughin.

    Actualul acţionar majoritar al unităţii, Apostoleanu Mihail, susţine că disponibilizaţii îşi vor primi salariile restante pe măsura încasărilor din această perioadă. „Salariile sunt la nivelul lunii septembrie, 50% s-au acordat, urmează ca în această săptămână să se acorde diferenţa. Plata s-a făcut în acord în funcţie de realizări. În perioada următoare, din încasările care vor fi, cred că lichidatorul judiciar va lua toate măsurile în aşa fel încât personalul să primească salariile restante”, a precizat directorul UM Rovinari, Mihai Apostoleanu.

    În ceea ce priveşte tranzacţiile dubioase de care vorbesc angajaţii, prin care firma a intrat în faliment, Apostoleanu nu a dorit să comenteze acest subiect, precizând doar: „Din data de 2 noiembrie s-a intrat în faliment, firma a intrat în insolvenţă în luna iunie 2015 şi pe data de 2 noiembrie s-a dat decizie de către instanţa judecătorească intrarea în faliment. Potrivit legislaţiei, în momentul în care se declară falimentul se dau preavizele.

    În aceste condiţii, disponibilizaţii susţin că nu mai au altă soluţie decât să intre în greva foamei, în faţa UM Rovinari, în speranţa că revendicările lor vor fi rezolvate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: