ATENȚIE! Furtul de apă intră sub incidența Codului Penal

0
71

Reprezentanţii Aparegio Gorj au anunțat că de luna aceasta vor intensifica numărul controalelor la utilizatorii de apă unde există suspiciunea de branșare ilegală, mai ales că potrivit noului Cod Penal aceasta va constitui o infracțiune.

Gerul a afectat presiunea apei târgujienilor!Cei de la Aparegio au constatat, în ultima perioadă, că în sistemele de alimentare cu apă potabilă se înregistrează din ce în ce mai multe sustrageri prin ocolirea aparatelor de măsuri (apometre) sau prin branşarea ilegală la reţelele de distribuţie. Deoarece fenomenul a luat amploare, potrivit noului Cod Penal, fapta a devenit infracțiune și se pedepsește ca atare. Aparegio Gorj va continua acţiunile de verificare şi debranşare. „Începând de anul acesta, s-au schimbat drastic legile privind sustragerile ilegale de utilități. Aceste furturi de apă devin pasibile de închisoare, întocmirea dosarelor penale. Am considerat necesar ca toți utilizatorii să știe despre această modificare. Căci dacă găsim utilizatori cu racorduri ilegale sau duble, vor avea dosare penale. Pe cei care i-am găsit în neregulă, am rezolvat problema pe cale amiabilă, adică le-am facturat ultimii trei ani în sistem paușal. Ca să nu se ajungă la dosare penale, dar mai avem situații în care aflăm de diverse probleme în zonele unde s-au construit locuințe noi. În cele mai multe cazuri am reușit să stopăm formele de branșări ilegale.

Facturile au devenit titluri executorii și nu va mai fi nevoie să trecem cu ele în instanță pentru recuperarea debitelor. Am schimbat și noi procedurile, am înființat echipe de verificare, inventariere a rețelelor de apă, avem o echipă care are sarcina clară de a debranșa debitorii. Debranșările vor fi urmare de facturi de rebranșare dacă utilizatorii își plătesc datoriile”, spus Tiberiu Albu, director comercial Aparegio Gorj.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here