spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateAutorităţile, pregătite de ninsori

    Autorităţile, pregătite de ninsori

    Drumarii şi-au făcut treaba! Declaraţia aparţine lui Ion Tudor, directorul de la Secţia Drumuri Naţionale Gorj, care spune că nu există probleme deosebite pe drumurile judeţului, dar se circulă în condiţii de iarnă. S-a lucrat la foc continuu pe majoritatea sectoarelor de drum, iar Defileul Jiului este un exemplu în acest sens.

    Intervenţia promptă a utilajelor de deszăpezire, dar şi implicarea poliţiei şi jandarmeriei la decongestionarea traficului au făcut ca după un weekend cu ninsori abundente, străzile şi drumurile din judeţ să fie curăţate. La fel s-a procedat şi cu Defileul Jiului unde s-a lucrat la deszăpezire în ritm susţinut. Practic frezele nu au stat o clipă. S-a lucrat în schimburi pentru ca şoferii să fie feriţi de neplăceri. „Defileul Jiului a cerut eforturi supraomeneşti, dar societatea care efectuează deszăpezirea a dat dovadă de mult profesionalism, şi a suplimentat intervenţia astfel că s-a lucrat ziua, dar şi noaptea. Fiind bine pregătiţi şi dotaţi, vremea nu a pus probleme, deşi intervenţia nu a fost una uşoară”, a declarat Ion Tudor, directorul Secţiei Drumuri Naţionale Gorj. Mai mult autorităţile din Gorj au decis să sprijine acţiunea de deszăpezire din alte judeţe afectate de vremea rea. „Pleacă la Buzău, au nevoie de freze puternice. Am încărcat deja o freză pe trailer şi am avut discuţii pentru mai multe autospeciale cu lamă şi răspânditor, util pentru material antiderapant”, a precizat şeful de la Drumuri Naţionale Gorj.

    Se întorc ninsorile. Dimineţi şi nopţi geroase

    Veştile meteorologilor nu aduc motive de alarmare pentru gorjeni, dar sunt posibile unele avertizări de ninsori însemnate, în special pentru intervalul marţi-miercuri. La munte vremea se anunţă ideală pentru schiat. „În continuare, în următoarele două zile, vremea va deveni geroasă noaptea şi dimineaţă. Aşteptăm minime termice între minus 14 şi minus 9 grade, poate izolat mai scăzute. Cerul rămâne noros în acest interval. În noaptea dinspre marţi spre miercuri, cerul din nou se va acoperi, va ninge pe arii relativ extinse, va ninge şi în cursul zilei de miercuri. Spre joi dimineaţa se vor ameliora, dar maximele termice se menţin, în timp ce valorile maxime vor fi situate între minus 6 şi 0 grade”, a declarat Ion Marinică, meteorolog Centrul Regional Craiova. Finalul de săptămână va aduce un nou episod de ninsori, astfel că sâmbătă şi duminică temperatura aerului va creşte uşor, cu maxime de minus 3 şi 0 grade. De luni încep iar dimineţile friguroase.

    Cum ninsorile nu se vor da plecate prea uşor, autorităţile avertizează prudenţă maximă în trafic, echiparea maşinii pentru iarnă şi mai ales evitarea pe cât posibil a deplasărilor care nu sunt absolut necesare.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: